Dacă am face un inventar al tuturor edificiilor religioase – restaurate sau ridicate din temelii în timpul...
În fiecare an, la 29 iulie, România își pleacă fruntea în semn de recunoștință în fața...
Sună ciudat? Nicidecum. Trăim vremuri spectaculoase, pline de schimbări dramatice petrecute într-un ritm debordant. Deja între...
Identitatea este un concept cu multiple valențe, fiind de obicei înțeleasă ca un ansamblu de însușiri...
„Să construim, nu să dărâmăm. Construcția înseamnă a-i învăța pe copii și pe tineri că educația,...
Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie – Științele Naturii, în colaborare cu Asociatia Semne...
Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) a lansat oficial și a prezentat, marți, Exerciţiul internaţional...
Mironosițele și Apostolii închipuie cele două laturi ale vieții noastre: simțirea și chibzuință. Fără simțire, viața...
Pentru că noi toți continuăm alergarea spre Înviere a mamelor noastre. Chiar când ele dispar vederii...
Cuvântul PS Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, rostit la Mănăstirea Sihăstria, în cadrul rânduielii de...
Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com
© 2024 Timpul Credinței