marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Concurs județean la finalul Grădiniței de Vară: Micii participanți, recompensați pentru creativitate și cunoștințe

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
06/07/2026
in Educație
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Grădinița cu Program Prelungit „Ștefan cel Mare” a încheiat cu succes ediția din acest an a Grădiniței de Vară, un proiect educațional desfășurat pe parcursul a două săptămâni și dedicat tematicii Noilor Educații. Activitățile au urmărit dezvoltarea creativității, a spiritului civic și a competențelor sociale ale copiilor, prin metode interactive și adaptate vârstei preșcolare.

Momentul de încheiere al proiectului a fost marcat de desfășurarea Concursului Județean „Grădinița de Vară – Grădi 9 în Culori”, care a reunit preșcolarii în două probe. Prima a fost o probă de desen, în cadrul căreia copiii și-au exprimat, prin culoare și imaginație, viziunea asupra ecologiei, relaționării și mediului înconjurător. Cea de-a doua probă, sub forma unui test conceput într-o manieră ludică, le-a oferit posibilitatea de a demonstra cunoștințele acumulate pe parcursul activităților desfășurate în cele două săptămâni.

Alte articole

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

27/10/2026
„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

27/10/2026

Festivitatea de premiere a reprezentat unul dintre cele mai emoționante momente ale proiectului. Toți participanții au fost recompensați pentru implicare, perseverență și rezultatele obținute, primind diplome de merit și medalii simbolice de „Campion al Noilor Educații”.

Organizatorii au adresat mulțumiri inspectorului școlar general, prof. Bogdan Suruciuc, inspectorului pentru educație timpurie, prof. Anca Agavriloaei, inspectorului școlar prof. Gina Roșcăneanu Zală, directorului unității, prof. Dupu Anișoara Doinița, precum și partenerilor și cadrelor didactice implicate în organizarea și desfășurarea proiectului.

Prin activitățile desfășurate, Grădinița de Vară a oferit copiilor un cadru educațional atractiv, în care învățarea s-a îmbinat armonios cu jocul, creativitatea și colaborarea, contribuind la formarea unor atitudini și valori esențiale încă din primii ani de viață.

Sursa: Grădinița Ștefan Cel Mare

Tags: grădiniță
Articolul anterior

Mănăstirea Cozancea oferă spre vânzare ghivece cu busuioc cultivate de obștea monahală

Articolul următor

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfânta Muceniță Lucia din Roma

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biblioteca Orășenească Săveni a demarat recent proiectul educațional „Ora de lectură”, în colaborare cu elevii clasei pregătitoare A de la...

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr 19.Botoșani și structurile arondate au participat, în perioada 19–23 octombrie 2026, la...

Toamna, prilej de creativitate și învățare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 22 din Botoșani

Toamna, prilej de creativitate și învățare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 22 din Botoșani

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Toamna, anotimpul culorilor și al bogăției naturii, a devenit o sursă de inspirație pentru preșcolarii, părinții și cadrele didactice de...

„A ruginit frunza din vii!”, ediția a X-a – creativitate și sensibilitate artistică la Grădinița Nr. 23 din Botoșani

„A ruginit frunza din vii!”, ediția a X-a – creativitate și sensibilitate artistică la Grădinița Nr. 23 din Botoșani

de editor-dariusdamian
25/10/2026
0

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 23 Botoșani a organizat sâmbătă, 24 octombrie, cea de-a X-a ediție a Concursului Județean de...

Articolul următor
SINAXAR ORTODOX 2025: Sfânta Muceniță Lucia din Roma

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfânta Muceniță Lucia din Roma

ARTICOLE RECOMANDATE

Cuvântul zilnic: Mitul suprapopulării

Cuvântul zilnic: Mitul suprapopulării

1 an ago
S-a mai scris o filă de istorie pentru credincioșii din satul Tudor Vladimirescu: Binecuvântare pentru slujire în noua biserică

S-a mai scris o filă de istorie pentru credincioșii din satul Tudor Vladimirescu: Binecuvântare pentru slujire în noua biserică

1 an ago
Festivalul Enescu 2025 va avea un program special, la 70 de ani de la moartea marelui compozitor

Festivalul Enescu 2025 va avea un program special, la 70 de ani de la moartea marelui compozitor

2 ani ago
Începutul sărbătoririi Sfântului Ștefan cel Mare, la 520 de ani de la trecerea la cele veșnice

Începutul sărbătoririi Sfântului Ștefan cel Mare, la 522 de ani de la trecerea la cele veșnice

4 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței