Nesimțitul are o modalitate zgomotoasă de a se manifesta, crezând probabil că astfel poate să iasă în evidenţă, iar cei din jur să-i aprecieze spontaneitatea şi curajul. Dacă face o mică boacănă, râde tâmp ca şi cum ar fi făcut o mare ispravă. Când ajunge să poarte o conversaţie, în momentul în care nu mai are argumente, îl jigneşte pe interlocutor, crezând că a găsit raţionamentul suprem pentru a-l învinge pe adversar.
În mod ostentativ se pune în capul mesei şi nu îi lasă şi pe alţii să vorbească. Se consideră atât de perspicace şi de inteligent încât vorbeşte numai de unul singur. Dacă altcineva are o altă părere, o interpretează ca pe un atac personal la adresa capacităţii sale intelectuale şi atunci răbufneşte violent, împroşcând cu ofense. Pentru a atrage atenţia interlocutorilor nu se sfieşte să se maimuţărească şi să se facă de râs. E lăudăros şi vrea să iasă mereu în faţă.
Într-un colectiv de oameni, crede că este singurul care merită să fie promovat. Vanitatea, este virtutea supremă pentru el. Se consideră îndreptăţit să-i tragă pe alţii la răspundere pentru incapacitatea sa de organizare. Chiar dacă nu are studiile finalizate, pretinde că este un intelectual veritabil. Pentru a reuşi să-i brutalizeze pe ceilalţi, are nevoie de un susţinător.
O lichea, de preferinţă, care să-i inspire obrăznicia şi tupeul. Pentru că nesimţitul produce prin manifestările sale celorlalţi semeni un disconfort psihic, el se asociază cu alţii de teapa lui, reuşind în final să dea reprezentaţii groteşti, prin care se uluiesc chiar pe ei înşişi. Anturajul lor e format din lichele, parveniţi, prefăcuţi, linguşitori, flecari, neobrăzaţi, guralivi, obraznici, mojici, nemulţumiţi, înfumurați, lăudăroși, îngâmfaţi şi bârfitori.
Apărați-vă de nesimțiți!
Sursa: doxologia.ro
