Cine nu-L iubește pe Dumnezeu din toată inima sa, din tot sufletul său, din tot cugetul său, cu toată puterea sa acela nu are capacitatea să iubească în mod autentic nici pe mamă, nici pe tată, nici pe soție, nici pe soț, nici pe copii. Acei semeni ai noștri care și-au transformat lăuntrul lor, întreaga lor ființă în lăcaș binecuvântat al Sfântului Duh, se numesc sfinți. Sfinții sunt roada așezării în inima lor, în sufletul lor a Sfântului Duh. Ne putem întreba noi, cei de astăzi, care purtăm același nume de creștin, care ne revendicăm pe noi înșine ca făcând parte din Biserica lui Hristos, care este cuvântul lui Dumnezeu pentru noi, care este mesajul Lui adresat nouă? Cuvântul Mântuitorului Hristos din Evanghelie ne așează și pe noi în aceeași perspectivă a sfințeniei trăită de toți sfinții lui Dumnezeu, în aceeași perspectivă a dobândirii Duhului Sfânt. Mântuitorul Hristos ne spune că putem și noi să dobândim Duhul Sfânt, să ne numărăm în rândul sfinților, dacă împlinim trei lucruri: să avem mărturisirea cea dreaptă, iubirea cea dreaptă și suferința cea dreaptă. „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10, 32-33). Așadar, să nu ne rușinăm de numele Lui, să nu ne rușinăm că suntem creștini, să nu ne rușinăm că suntem botezați în numele Lui, să nu ne rușinăm a posti, să nu ne rușinăm a face milostenie, să nu ne rușinăm a naște prunci, să nu ne rușinăm a-i crește în frică de Dumnezeu și în rușine de oameni. Mai mult, să-L mărturisim pe Hristos. Şi-L putem mărturisi prin viață de pocăință, prin viață de rugăciune, prin apărarea familiei și a valorilor creștine, prin nașterea de prunci și creșterea lor așa cum se cuvine. Aceasta este mărturisirea cea dreaptă pe care Hristos ne-o solicită pentru ca și noi să înțelegem viața sfinților și să dobândim puterea Duhului Sfânt. Să-L iubim pe Domnul Dumnezeul și să nu iubim nimic altceva mai mult decât iubim pe Dumnezeu. Este necesar ca omul să-L așeze pe Dumnezeu înaintea tuturor. Astfel ne arată că inima omului trebuie să fie îndreptată înainte de toate spre Dumnezeu. Toți aceia care iubesc case, rudenii și țarine, mai mult decât pe Dumnezeu, se află în rătăcire. Hristos nu ne spune să abandonăm nici casa, nici țarina, nici neamurile, ci pe toate să le așezăm pe scara ierarhiei valorilor supreme, acolo unde le este locul. În lume necazuri vom avea și există o cruce în viața fiecăruia, o cruce pe care numai Dumnezeu singur o știe și noi acolo unde ne ducem fiecare viața. Iar această cruce, această suferință, aceste încercări care ne definesc viața, Hristos ne spune să le purtăm cu răbdare, să cerem răbdare de la Dumnezeu pentru ca toată crucea vieții noastre să o ducem cu credință, cu nădejde și cu dragoste. Să-L mărturisim, așadar, pe Hristos, să-L iubim pe El și să ducem crucea pe care a așezat-o pe umerii vieții noastre.
CE SUNT CREŞTINII?
Creștinii sunt purtători de Hristos și, în consecință, purtători și posesori ai vieții veșnice; aceasta pe măsura credinței lor și pe măsura sfințeniei lor, care este roada credinței. Sfinții sunt creștinii cei mai desăvârșiți, care s-au sfințit în gradul cel mai înalt cu putință prin exercitarea credinței în Domnul Iisus Cel înviat și veșnic viu. Întreaga lor viață este din Hristos și de aceea este în întregime o „viață în Hristos”; gândirea lor este „gândire în Hristos”; simțirea lor este o „simțire în Hristos”. Ce este a lor, este mai întâi al lui Hristos și apoi a lor. Dacă e vorba de suflet, acesta este mai întâi al lui Hristos și apoi al lor; daca e vorba de viață, aceasta este mai întâi a lui Hristos și apoi a lor. În ei nu mai există ei înșiși, ci toate și în toți Hristos Domnul. De aceea, „Viețile Sfinților” nu sunt nimic altceva, decât viața Mântuitorului Hristos repetată mai mult sau mai puțin, în diferite moduri, în fiecare sfânt. Sau, mai exact, este viața lui Hristos prelungită în sfinți. Viața după Evanghelie, viața sfântă, viața dumnezeiasca – aceasta este via-ța naturală și normală pentru creștini. Pentru că, prin vocația lor, creștinii sunt sfinți. Chemarea noastră este aceea de a ne sfinți în întregime, atât în ce privește sufletul, cât și în ce privește trupul. „Viețile Sfinților” constituie o dovadă și o mărturie că obârșia noastră este din cer; că nu suntem din lumea aceasta ci din alta; că omul este om adevărat numai în Dumnezeu; că trăim pe pământ pentru cer și scopul nostru este acela de a ne face cerești. Sfinții îți vor da curajul și puterea mărturisirii, ca să mărturisești fără de teamă pe singurul Dumnezeu și Domn adevărat în toate lumile, pe Iisus Hristos; vei sta pentru adevărul Evangheliei Lui neclintit până la moarte, oricare ar fi ea, și te vei simți pe tine însuti mai puternic decât orice moarte și decât oricare vrăjmaș al lui Hristos. Suferind pentru Hristos, vei tresălta de bucurie simțind cu toată ființa ta că viața ta se găsește în ceruri. Sfinții au arătat cu totul limpede, că nu există moarte spirituală din care să nu fie cu putință înviere cu puterea dumnezeiască a Domnului Iisus, Cel înviat și înălțat la ceruri; nu există chin sau necaz sau strâmtoare sau suferință pe care Domnul, pentru credința în El, să nu o schimbe treptat sau deodată într-o bucurie liniștită și blândă. Cum devine cineva din păcătos drept? O mulțime de exemple cutremurătoare găsim în viețile sfinților! Cum poate cineva să devină sfânt dintr-un tâlhar, dintr-un curvar, dintr-un bețiv, dintr-un desfrânat? De asemenea, „Viețile Sfinților” ne arată pe larg cum devine cineva om al lui Dumnezeu dintr-un egoist, dintr-un iubitor de petreceri, dintr-un interesat, dintr-un necredincios, dintr-un ateu, dintr-un mândru, dintr-un iubitor de arginți, dintr-un pătimaș, dintr-un criminal, dintr-un fățarnic, dintr-un om care se bucura de râul altuia, dintr-un invidios, dintr-un iubitor de slava deșartă, dintr-un viclean, dintr-un nemilos. Avem foarte multe și minunate exemple și de modul cum un tânăr devine un tânăr sfânt, cum un bătrân devine un bătrân sfânt, cum un muncitor devine un muncitor sfânt, cum un judecător devine un judecător sfânt, cum un medic devine un medic sfânt… Întreaga viață a Bisericii, toate slujbele ei zilnice, nu sunt nimic altceva decât această continuă invitație: să reînnoim și noi viața lui Hristos, trăind în rugăciune și har, viețuind întreaga viață și faptele sfinților, așa cum aceia și-au trăit viața.
