În data de 12 iunie 2025, a avut loc Festivitatea de premiere a concursului de istorie locală ,,Eroul de lângă mine”, desfășurată în cadrul proiectului cu același nume, la Liceul Dr. Mihai Ciucă Săveni.
Concursul s-a adresat elevilor din toate unitățile de învățământ gimnazial și liceal din județul Botoșani cu scopul de a cultiva cunoașterea istoriei locale în rândul tinerilor, de a stimula sentimentul de prețuire a acesteia și de a evidenția, în special, importanța dialogului între generații, precum și valoarea inestimabilă a veteranilor de război, prizonierilor de război sau a eroilor căzuți pe front, din comunitățile locale botoșănene.
Cele mai bune eseuri de cercetare despre veteranii de război sau eroii căzuți în luptele din Primul sau Al Doilea Război Mondial, din județul Botoșani, au fost remarcate și premiate, creațiile elevilor susținând o dată în plus, că istoria nu este doar o materie de studiu, ci și o punte între generații, o formă de recunoștință și un angajament față de memorie și adevăr.
„Felicitări câștigătorilor și tuturor celor implicați în organizarea acestui concurs prin care reușim să păstrăm vie memoria eroilor noștri, care au scris cu sânge paginile trecutului. Prin toți cei care au participat, tineri pasionați de istorie, suntem încrezători că valorile trecutului vor fi respectate și transmise cu demnitate mai departe”, a spus Bogdan Suruciuc, inspector școlar general.














