marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

„Ofrandă Mucenicului Ioan”. Concert de muzică bizantină organizat la Suceava

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
14/06/2025
in Cultură, Educație, Religie
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

În ajunul prăznuirii liturgice a Aducerii cinstitelor moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou la Suceava, luni, 23 iunie 2025, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, concertul de muzică bizantină intitulat generic „Ofrandă Mucenicului Ioan”, manifestare cultural-cultică ajunsă la ediția a V-a.

Anul acesta credincioșii și pelerinii prezenți vor putea audia compoziții muzicale interpretate în duh autentic bizantin de către Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” (al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava), dirijat de PC Pr. Arhid. Ilie Leonte, de către Grupul Psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” (al Catedralei Episcopale din Huși), dirijat de PC Diac. Cosmin-Vlăduț Mironescu, și de către PC Pr. Vlad Roșu (slujitor al Catedralei „Sfântul Spiridon” – Nou din București).

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

Elementul inedit al acestei ediții a concertului este locația. Din rațiuni de ordin obiectiv, dar și din dorința de a fi accesibil unui public cât mai numeros, organizatorii au rânduit ca evenimentul să se desfășoare pe scena special amenajată în incinta curții ansamblului monahal al Catedralei Arhiepiscopale.

Să ajute Domnul ca, pentru rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, ocrotitorul Bucovinei, atât psalții care ne vor încânta, cât și toți credincioșii prezenți să aibă răsplată pentru jertfa lor!

 A consemnat Pr. Ciprian Blaga, consilier eparhial în cadrul Sectorului Cultural

Articolul anterior

,,Eroul de lângă mine”. Concurs de istorie locală desfășurat la Săveni

Articolul următor

15 iunie – punctul culminant al festivalului Zilele Eminescu, ediția iunie 2025, organizat de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
15 iunie – punctul culminant al festivalului Zilele Eminescu, ediția iunie 2025, organizat de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”

15 iunie – punctul culminant al festivalului Zilele Eminescu, ediția iunie 2025, organizat de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”

ARTICOLE RECOMANDATE

Principesa Sofia a vizitat Liceul „Regina Maria” din Dorohoi. Un stejar, simbol al unei întâlniri memorabile

Principesa Sofia a vizitat Liceul „Regina Maria” din Dorohoi. Un stejar, simbol al unei întâlniri memorabile

2 săptămâni ago
Ajutor financiar pentru achiziția de calculatoare

Lista beneficiarilor programului Euro 200, publicată. Cum pot elevii și studenții să ridice tichetele pentru calculatoare

4 luni ago
Poeți contemporani în dialog cu elevii din Darabani

Ipoteștiul devine, timp de trei zile, capitala muzicii folk, poeziei și artelor

2 luni ago
Ziua Forțelor Terestre Române. Sfântul Gheorghe le este ocrotitor spiritual

Ziua Forțelor Terestre Române. Sfântul Gheorghe le este ocrotitor spiritual

6 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței