marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Etapa eparhială a Concursului catehetic: „Hristos – Cuvântul care vindecă”. Parohia, „Sf. Împărați Constantin și Elena” Alba, comuna Hudești, a obținut Premiul al III-lea

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
28/04/2024
in Cultură, Diverse, Religie
136
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

În Sala Sinaxar din cadrul Muzeului Mitropolitan, a avut loc joi dimineață etapa eparhială a Concursului Național Catehetic. Competiția este organizată de Patriarhia Română, prin intermediul Sectorului teologic-educațional și se află la cea de-a 16-a ediție.

Evaluarea lucrărilor înscrise în cadrul concursului a fost făcută de o comisie numită de către chiriarh și alcătuită din Pr. dr. Andrei-Nicușor Carcea, prof. Dr. Carmen Dura, Pr. prof. Cosmin Constantin Pristavu și Pr. Bogdan Racu, inspector pentru învățământ și cateheză.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

Parohia „Sf. Împărați Constantin și Elena” Alba, Protopopiatului Darabani, a obținut Premiul al III-lea la Etapa Eparhială a Concursului Național Catehetic „Hristos – cuvântul care vindecă”. Părintele paroh David Dan Stoean s-a arătat mulțumit de rezultatele obținute de Parohia Parohia „Sf. Împărați Constantin și Elena” Alba.

„Mulțumim din inimă tuturor tinerilor pentru că împreună am reușit să fim sprijinul și mângâierea bătrânilor pe o perioada lungă de timp, devenind astfel prin sinceritate, bunătatea și implicarea voastră un exemplu pentru tinerii de astăzi. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, a scris Preot David Dan Stoean pe pagina de Facebook.

  · 

Articolul anterior

Credincioșii dorohoieni, pelerini împreună cu Hristos Domnul spre Ierusalimul mântuirii

Articolul următor

Îndrăgitul preot Dumitru Florentin Mateciuc, parohul Bisericii Sf. Gheorghe Botoșani, își serbează onomastica

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
Îndrăgitul preot Dumitru Florentin Mateciuc, parohul Bisericii Sf. Gheorghe Botoșani, își serbează onomastica

Îndrăgitul preot Dumitru Florentin Mateciuc, parohul Bisericii Sf. Gheorghe Botoșani, își serbează onomastica

ARTICOLE RECOMANDATE

Ajutorul de stat pentru motorină

APIA dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2026

8 luni ago
Taberelor ARC 2025 la Centrul de Agrement ,,Codrii de Aramă” Agafton

Taberelor ARC 2025 la Centrul de Agrement ,,Codrii de Aramă” Agafton

1 an ago
Ministerul Culturii a remarcat bilanțul pozitiv al participării României la Târgul de Carte de la Cairo

Ministerul Culturii a remarcat bilanțul pozitiv al participării României la Târgul de Carte de la Cairo

9 luni ago
Cuvântul zilnic: Cum ne pierdem timpul

Cuvântul zilnic: Viața nu este ușoară

8 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței