sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Eveniment deosebit pentru viața muzicală bisericească: Prima Întâlnire a Cântăreților Bisericești din Arhiepiscopia Iașilor, după 114 ani

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
29/05/2026
in Religie, Reportaj, Social
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Centrul de evenimente „Agora” a găzduit în această dimineață, 28 mai, un eveniment de o importanță deosebită pentru viața muzicală bisericească din Arhiepiscopia Iașilor: Întâlnirea cântăreților bisericești. Momentul a avut loc în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași și a reunit aproximativ 500 de cântăreți bisericești din cele 13 protopopiate ale eparhiei. Ziua a început cu Sfânta Liturghie, săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, precizează doxologia.ro.

Întâlnirea a fost structurată pentru a îmbina dimensiunea liturgică cu cea academică și artistică. În cadrul slujbei arhierești, doi responsabili cu cântăreții bisericești din protoierii, Marius Chițac și Petru Ploscaru, au fost hirotesiți citeți, iar diaconii Ciprian Ceai, dirijorul Corului „Evanghelismos” din Piatra Neamț și Andrei Gurzun de la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” Pașcani au fost hirotesiți întru arhidiacon.

Alte articole

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

După oficierea Sfintei Liturghii, cei prezenți au luat parte la o serie de ateliere și conferințe susținute de prof. univ. dr. Alexander Lingas, dirijorul și fondatorul corului „Cappella Romana”, conf. univ. dr. Alexandrel Barnea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” Iași și lect. univ. dr. Adrian Sîrbu, cadru didactic al Secției de Muzică Bizantină – Universitatea de Arte „George Enescu” și dirijorul Corului academic „Byzantion”.

Ne împărtășim de Domnul prin rugăciune, prin cântare, prin binecuvântările pe care le primim la Sfânta Liturghie: „Pace tuturor!”, „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu-Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!”, dar desăvârșit atunci când ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului. Să râvniți, cântăreți și psalți, să vă împărtășiți, pentru că poporul privește spre voi și ia pildă de slujire și de lucrare în Biserică. Lucrarea cântărețului nu se mărginește doar la cântare, nu doar la a mânui cărțile de slujbă, ci și la cuvântul și pilda vieții sale în Biserică. El este ajutorul preotului în altar, la strană, dar și dincolo de biserică, prin încrederea și viețuirea pe care o arată celorlalți. Mă rog Domnului ca să vă fie această împreună așezare astăzi împărtășire unii altora de cele mai bune pe care le-ați agonisit, de soluțiile pe care le aveți la provocările vieții de astăzi, de soluțiile pe care le aveți pentru a îmbelșuga cântarea la strană și împreună în dialogul nostru, preoți și cântăreți, să fim de folos credincioșilor, a mărturisit la finalul slujbei Preasfinția Sa către cei de față.

Totodată, cântăreții bisericești au participat la diferite sesiuni practice aplicate, unde au contribuit la identificarea metodelor de implementare a cântării în comun în parohii.

„Se împlinesc anul acesta 114 ani de la Congresul Cântăreților Bisericești, un eveniment de o amploare fără precedent desfășurat la Iași. Sub bagheta și viziunea marelui protopsalt Ion Popescu-Pasărea, peste 2000 de psalți din întreaga țară s-au reunit atunci pentru a afirma unitatea și demnitatea acestei vocații. Imaginea document care îi surprinde pe acești mărturisitori ai cântării pe treptele Catedralei Mitropolitane, alături de Mitropolitul Moldovei – Pimen Georgescu – rămâne nu doar o mărturie vizuală, ci și o datorie morală pentru generațiile de astăzi. Întâlnirea actuală se dorește a fi o „punte peste ani”, un efort de recuperare a spiritului de comuniune de la 1912. Reunind aproximativ 500 de cântăreți din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, evenimentul urmărește consolidarea statutului cântărețului în cadrul comunității parohiale, refacerea coeziunii profesionale și duhovnicești între slujitorii stranei, conștientizarea rolului liturgic esențial pe care îl are psaltul ca verigă între cler și popor. Dincolo de dimensiunea festiv-comemorativă, acest moment marchează lansarea unui program de formare continuă pentru cântăreți, structurat pe câteva idei fundamentale: creșterea duhovnicească și profesională a psalților, transformarea psaltului într-un lider cultural și spiritual la nivel local, sprijinirea formării de coruri parohiale care să revitalizeze viața liturgică a fiecărei comunități”, ne-a declarat părintele arhidiacon Ciprian Rusu, directorul programului de formare „Cântăreți Bisericești” al Arhiepiscopiei Iașilor.

La finalul evenimentului, participanții au cântat, alături de Corurile „Byzantion”, „Mini Byzantion” și „Emanuel Zmeu” din Botoșani, la Concertul de final al Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași 2026.

Întâlnirea Cântăreților bisericești din Arhiepiscopia Iașilor s-a dorit să fie o punte peste ani, un efort de recuperare a spiritului de comuniune de la 1912, dar și o legătură între latura academică, profesionistă, elitistă a cântării bisericești și realitatea muzicii bisericești din parohii.

Sursa text: doxologia.ro

Surse video: doxologia.ro, Iasi.Byzantine

Tags: cântăreț bisericesc
Articolul anterior

Hramul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava | Patru zile de rugăciune, pelerinaj și bucurie duhovnicească: 30 mai – 2 iunie 2026

Articolul următor

Conferința „Din istoria Botoșanilor. Oameni și instituții”

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Sâmbătă, 12 septembrie, Parohia Cișmea-Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale...

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

La începutul unui nou an bisericesc, Protopopiatul Dorohoi a dat startul unui nou parcurs catehetic dedicat copiilor, în cadrul Proiectului...

Cuvântul zilnic:Tristețea

Ce este sănătatea și cum o păstram

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Se tot vorbește de sănătate în ultimul timp și asta nu este o întâmplare. Evoluția omului a adus odată cu...

Hramul de vară al Mănăstirii Gorovei a adunat sute de pelerini și zeci de slujitori ai altarului

Pelerinaj la Mănăstirea Gorovei, organizat de Parohia Satu Nou, Dorohoi

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Credincioșii din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Satu Nou, Dorohoi, sunt invitați să participe la un pelerinaj la Mănăstirea...

Articolul următor
Conferința „Din istoria Botoșanilor. Oameni și instituții”

Conferința „Din istoria Botoșanilor. Oameni și instituții”

ARTICOLE RECOMANDATE

Sâmbetele morților din Postul Mare

Sâmbetele morților din Postul Mare

2 ani ago
Fiecare femeie este chemată să fie vestitoare a Învierii lui Iisus Hristos în familie şi societate

Fiecare femeie este chemată să fie vestitoare a Învierii lui Iisus Hristos în familie şi societate

2 ani ago
Penitenciarul Botoșani continuă să crească prin oameni dedicați

Penitenciarul Botoșani continuă să crească prin oameni dedicați

9 luni ago
Expoziția „FLORI” aduce arta tânără în prim-plan la Centrul Cultural Botoșani

Expoziția „FLORI” aduce arta tânără în prim-plan la Centrul Cultural Botoșani

4 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței