marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

„Familia – binecuvântarea lui Dumnezeu”. Cateheze organizate la Dorohoi

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
27/03/2026
in Cultură, Educație, Religie
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

 În cadrul concursului catehetic „Familia – binecuvântarea lui Dumnezeu”, desfășurat în parteneriat cu Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” din Dorohoi, au avut loc trei cateheze și trei activități didactice de consolidare, adresate elevilor claselor a IV-a. Întregul demers a urmărit apropierea copiilor de frumusețea valorilor creștine trăite în familie, cultivarea recunoștinței față de darurile lui Dumnezeu și înțelegerea familiei ca spațiu al iubirii, al rugăciunii și al formării spirituale, precizează publicația Slova Creștină de Dorohoi.

Prima cateheză, „Familia – Darul lui Dumnezeu”, desfășurată împreună cu elevii clasei a IV-a , a oferit copiilor prilejul de a descoperi un adevăr esențial: familia este o binecuvântare cerească, temelia societății și prima biserică, așa cum ne învață Sfinții Părinți. În cadrul întâlnirii, elevii au fost încurajați să reflecteze asupra rolului familiei în viața lor, asupra modului în care în familie învață primele rugăciuni, primele gesturi de bunătate și primele fapte bune. Prin dialog și exerciții interactive, copiii au identificat valorile fundamentale care dau consistență vieții de familie: iubirea, respectul, unitatea și rugăciunea. Activitatea a fost animată de realizarea unui copac simbolic, pe ale cărui frunze elevii au scris valorile trăite sau dorite în familia lor, transformând astfel cateheza într-o frumoasă mărturie de credință și recunoștință.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

Cea de-a doua cateheză, „Binecuvântarea lui Dumnezeu în familie”, a adâncit această temă și a condus copiii spre descoperirea faptului că fiecare zi este presărată cu daruri venite de la Dumnezeu. Într-o atmosferă de emoție și curiozitate, copiilor le-a fost prezentată o cutie cu daruri divine, în care au descoperit simboluri ale binecuvântării lui Dumnezeu: inima roșie, pâinea, fotografia unei familii, soarele, casa și crucea. Acest moment a deschis drumul către înțelegerea recunoștinței ca răspuns al omului la iubirea lui Dumnezeu. Ulterior, pe flipchart a fost realizat „Soarele binecuvântărilor lui Dumnezeu”, cu șapte raze simbolizând viața, iubirea, hrana, casa, sănătatea, învățătura și credința. Jocul interactiv „Mingea cunoștințelor” a oferit fiecărui copil ocazia de a numi o binecuvântare primită de la Dumnezeu, iar activitatea creativă „Albumul familiei mele binecuvântate” i-a îndemnat să deseneze familia, un motiv de mulțumire, o amintire fericită și o rugăciune scurtă. Cateheza s-a încheiat cu realizarea „Arborelui binecuvântărilor”, pe ale cărui frunze copiii au scris atât darurile primite de la Dumnezeu, cât și gesturile prin care pot deveni ei înșiși o binecuvântare pentru cei dragi. Întregul demers a fost o lecție de recunoștință, sensibilitate și angajare personală.

A treia cateheză, „Școala Iubirii Smerite și Darnice”, a adus în atenție modelul iubirii lui Hristos, așa cum este  ilustrat în Sfânta Evanghelie. Printr-o activitate de început intitulată „Lanțul iubirii”, copiii au fost invitați să se așeze în cerc și să ofere, pe rând, un gest de iubire colegului alăturat, descoperind astfel că iubirea adevărată se exprimă prin atenție, apropiere și dăruire. În continuare, Pilda Bunului Samaritean a fost prezentată într-un mod expresiv și accesibil, pentru a evidenția iubirea milostivă, capabilă să se oprească în fața suferinței și să ofere ajutor concret. Dialogul purtat cu elevii i-a ajutat să înțeleagă ce înseamnă iubirea jertfelnică, lipsită de egoism și plină de compasiune. Trăirea catehezei a continuat cu prezentarea modelului suprem al smereniei, întruchipat de Iisus Hristos, Care a spălat picioarele ucenicilor Săi, arătând că iubirea adevărată slujește, nu se înalță deasupra celorlalți. Copiii au înțeles că familia este locul în care această iubire smerită și darnică poate fi învățată și practicată zi de zi, prin gesturi simple, dar pline de sens.

În continuarea acestor cateheze, au fost desfășurate trei activități didactice în cadrul Școlii Gimnaziale„Mihail Kogălniceanu” din Dorohoi, menite să întărească mesajul transmis și să transforme învățarea în experiență vie.

Prima activitate desfășurată la clasă a fost  intitulată: „Căsuța Iubirii” , care a oferit copiilor prilejul de a reflecta asupra modului în care pot deveni prin propriile fapte, purtători ai iubirii lui Hristos în familie. Activitatea a cuprins elemente ludice  precum jocul interactiv „Căutătorii de binecuvântări” ,  în cadrul căruia  copiii  au descoperit și au notat  pe bilețele cuvinte cu încărcătură pozitivă,totodată ei au învățat că binecuvântarea se obține prin efort și discernământ.Astfel, lecția a devenit o adevărată experiență de viață, în care binele s-a exprimat prin gesturi mici, dar esențiale.

A doua activitate derulată în cadrul Școlii  Gimnaziale,, Mihail Kogălniceanu” la clasa a IVa ,intitulată: „Învățăm să iubim ca Iisus” – Lecția inimilor unite, a transformat ora de religie într-un spațiu viu al trăirii creștine. Elevii au participat la atelierul creativ „Inima Familiei mele”, unde au exprimat simbolic relațiile frumoase din familie, iar jocul de echipă „Podul Iubirii” le-a oferit prilejul de a colabora, de a gândi împreună și de a descoperi că iubirea creștină este un pod al solidarității și al bucuriei comune.

Cea de-a treia activitate didactică  cu titlul :,,Căsuța Bucuriei – Inima familiei mele “ i-a ajutat pe elevi să „zidească” simbolic propria căsuță cu valorile creștine care susțin armonia familiei. Prin această lucrare creativă, copiii au așezat la temelie smerenia, dărnicia și recunoștința prin rugăciune. Această activitate a cuprins și jocul creativ- interactiv „Palma  iubirii în familia mea”, în care elevii au transpus prin simboluri  pe conturul propriilor palme  gesturi de iertare, ajutor și dăruire, înțelegând că mâinile lor pot fi instrumente ale păcii și ale bucuriei în casa părintească.

    Întregul demers catehetic și didactic a evidențiat, cu forță și frumusețe, adevărul că familia este binecuvântarea lui Dumnezeu, locul în care se formează omul, se cultivă virtuțile și se învață iubirea adevărată. Prin colaborarea dintre Biserică și Școală, elevii au fost ajutați să descopere că familia creștină este o mică biserică, iar împreună, familia și Biserica alcătuiesc Trupul lui Hristos în lume. 

A consemnat Preot Elidor Pintili, Parohia ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena”,Dorohoi

Sursa: Slova Creștină de Dorohoi

Tags: Mihail Kogălniceanu
Articolul anterior

Nu distrugeți prin ardere vegetația uscată: Pericol de incendiu

Articolul următor

 Campanie de avertizare asupra medicamentelor contrafăcute

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
Zeci de medicamente noi intră pe lista de compensare

 Campanie de avertizare asupra medicamentelor contrafăcute

ARTICOLE RECOMANDATE

Lecție practică de prim ajutor organizată de pompierii botoșăneni la Palatul Copiilor

Lecție practică de prim ajutor organizată de pompierii botoșăneni la Palatul Copiilor

5 luni ago
Simpozionul Mărturisitorilor la Mănăstirea Paltin

Simpozionul Mărturisitorilor la Mănăstirea Paltin

2 ani ago
23 decembrie 2021 – A încetat din viață academicianul Dan Berindei

23 decembrie 2021 – A încetat din viață academicianul Dan Berindei

2 ani ago
PS Teofil de Iberia în Parohia Palencia, Spania

PS Teofil de Iberia în Parohia Palencia, Spania

12 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței