Primpretor, judecător, deputat, președinte al Partidului Național Român din Transilvania, al Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 și al parlamentului provizoriu al Transilvaniei, gospodar desăvârșit și mare mecenat, George Pop de Băsești se înscrie, la loc de cinste, în galeria marilor personalități care își au originea și au activat în Sălajul istoric. Este considerat ca a doua mare personalitate a Sălajului, în ordine cronologică, după Simion Bărnuțiu, fiind urmat de Iuliu Maniu și Corneliu Coposu, precizează site-ul muzeuzalau.ro.
S-a născut la 1 august 1835 în localitatea Băseşti, judeţul Sălaj. Era fiul lui Petru Pop de Băseşti şi al Susanei Pop de Turţ. Ambii părinţi erau descendenţi ai unor familii de mici nobili, care au primit aceste titluri în secolul al XVII-lea.
George Pop a absolvit școala primară la Băseşti, iar liceul la Baia Mare (primele 6 clase) şi Oradea (ultimele două). Tot la Oradea a absolvit şi cursurile Academiei de Drept. În timpul studiilor la Oradea a activat ca membru al Societăţii literare.
După absolvirea studiilor superioare juridice şi satisfacerea serviciului militar, George Pop de Băseşti s-a întors în judeţul său natal, unde a rămas şi a activat până la moarte.
În timpul şi după anii epocii constituţionale (1860-1865) a funcţionat ca primpretor la Hodod, judecător la sedria orfanală cercuală şi comitatensă.
La 22 iunie 1872, George Pop este ales „cu nespus de mare însufleţire” ca deputat în circumscripţia electorală Cehu Silvaniei. Este reales de două ori, în anul 1875 şi 1878. Perioada parlamentară era de 3 ani. Cea mai importantă intervenţie parlamentară a lui George Pop, care reprezintă „un adevărat rechizitoriu al politicii de maghiarizare”, a fost cea rostită în şedinţa Adunării Deputaţilor din 2 mai 1879, împotriva legii şcolare. Prin această lege se dorea introducerea limbii maghiare în şcolile confesionale româneşti. În intervenţia sa, George Pop a rostit, printre altele, următoarele cuvinte rămase memorabile în conştiinţa poporului român: „Dacă e păcat să atentezi la vieaţa unui om, cu atât mai mare păcat e să atentezi – ca în cazul de faţă – la vieaţa unui neam”. Proiectul de lege, afirmă el, reprezenta „cea mai cumplită năpastă ce poate veni asupra ţării. Ciuma, foametea, seceta, grindina, chiar un răsboiu pierdut, toate se pot îndura şi îndrepta cu timpul. Cucuta veninoasă a zavistiei şi a neînţelegerilor sămănată de această lege, la însăşi temelia ţării va duce la nimicirea ei”.
La Conferința națională a Partidului Național Român (P.N.R.) de la Sibiu, din 12-14 mai 1881, George Pop a fost ales în funcția de vicepreședinte și coordonator al zonei Sălaj, Sătmar şi Maramureş.
În luna iunie 1881 românii din Transilvania se găseau din nou în faţa alegerilor pentru parlamentul maghiar. George Pop mai candidează şi la aceste alegeri, dar ungurii au concentrat în circumscripţia electorală Cehu Silvaniei 120 de jandarmi din 5 judeţe vecine şi astfel, „urna nu mai e mijlocul de manifestare liberă a voinţei alegătorilor, ci un sângeros câmp de bătaie, cu morţi şi răniţi”. Prin astfel de mijloace de teroare fizică şi psihică, Tisza Kalman, „sdrobitorul de naţionalităţi”, reuşeşte ceea ce îşi propusese de mult timp, şi anume să distrugă şi circumscripţia electorală din Cehu Silvaniei, care reprezenta o adevărată „fortăreaţă a Românismului”. În urma înfrângerii în alegeri, George Pop nu va mai candida pentru parlament, până în anul 1905, când P.N.R. va adopta linia activismului politic.
Alături de Ioan Raţiu, George Pop era reprezentantul generaţiei tinere în conducerea P.N.R.. În anul 1892, Ioan Raţiu a fost ales în funcţia de preşedinte al partidului, iar George Pop în cea de vicepreşedinte.
Redactarea Memorandului şi hotărârea înaintării sale la Viena s-a făcut sub preşedinţia lui George Pop, Ioan Rațiu fiind bolnav. Memoriul a fost prezentat împăratului de la Viena de către o delegaţie de 300 de români, în anul 1892. Acest moment rămâne cel mai important din întreaga istorie a Transilvaniei, din perioada 1848-1918. Memorandumul românilor transilvăneni constituie o adevărată sinteză a gândirii şi acţiunii politice naţionale româneşti.
În timpul simulacrului de proces ce a urmat, George Pop a avut o atitudine demnă, respingând toate acuzaţiile şi declarându-se solidar cu tovarăşii săi de crez politic. S-a declarat lovit în demnitate de faptul că a primit numai un an de închisoare, în timp ce alţii au primit între 2 şi 5 ani. A executat în întregime această pedeapsă în închisoarea din Vacz (Ungaria).
Fruntașii politici național-români în timpul procesului politic de la Cluj (1894), în urma căruia au fost condamnați la închisoare
În data de 7 decembrie 1902, preşedintele P.N.R, Ioan Raţiu era înmormântat „pentru odihna de veci” la biserica română unită din Sibiu. Momentul cel mai înălţător al ceremoniei funerare l-a constituit „făgăduinţa solemnă” a lui George Pop de Băseşti, făcută la mormântul marelui dispărut, şi anume aceea „de a nu lăsa steagul din mână, până la izbânda finală”. George Pop i-a succedat în funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Român, pe care a îndeplinit-o până la moartea sa, survenită la data de 23 februarie 1919.
George Pop de Băsești a participat la marele praznic național de la Alba Iulia, în calitatea sa de președinte al P.N.R., cu toate că se afla la venerabila vârstă de 83 de ani. În dimineața Marii Adunări, primeşte vizita lui Iuliu Maniu, care se bucură de prezenţa lui George Pop la Alba Iulia, spunând că el este singurul în măsură să ţină în frâu situaţia şi să facă ordine. Prezenţa lui ca preşedinte de onoare al Marii Adunări a tăiat toate rivalităţile şi a asigurat adunării un cadru solemn şi impunător. Lucrările propriu-zise ale Adunării Naţionale au fost deschise de către George Pop de Băseşti, care a rostit o scurtă, dar mişcătoare cuvântare. El subliniază că adunarea tuturor românilor din Transilvania era menită să zdrobească robia trecutului, tocmai pe pământul stropit cu sângele martirilor Horea şi Cloşca, şi să împlinească marele vis al lui Mihai Viteazul: „unirea tuturor celor de o limbă şi de o lege, într-un singur şi nedespărţit Stat Românesc”. Evocă anul 1848, când au fost zdrobite lanţurile iobăgiei trupeşti, dar poporul român din Transilvania a rămas încătuşat în continuare în lanţurile iobăgiei sufleteşti, mult mai dureroasă, deoarece românii nu aveau dreptul la limba şi cultura lor proprie. Acum sosise, în sfârşit, momentul eliberării din lanţurile robiei. Venerabilul luptător îi sfătuia pe cei prezenţi să se lase pătrunşi de fiorii evenimentului unic în istoria românilor: „Lăsaţi-vă pătrunşi, fraţilor, de fiorii sfinţi ai acestui strălucit praznic naţional şi în cea mai deplină şi frăţească armonie să clădim temeliile fericirii noastre viitoare. Dumnezeu să binecuvânteze sfatul nostru şi lucrările noastre!”.
A doua zi după istorica adunare, George Pop a fost ales în onoranta funcție de președinte al Marelui Sfat Național, organul legislativ provizoriu al Transilvaniei.
Din nefericire, tot timpul călătoriei la întoarcerea spre casă a fost un ger cumplit, în special în seara când venerabilul George Pop şi delegaţia care îl însoţea au ajuns la Băseşti. Atunci a răcit, răceală care peste numai două luni avea să-l ducă în mormânt. În dimineaţa zilei de duminică, 23 februarie 1919, trece la cele veşnice, în casa lui de la Băsești. Deşi se cuvenea să fie înmormântat cu onoruri naţionale şi să fie condus pe ultimul drum de întreg neamul românesc, în slujba căruia şi-a pus întreaga sa viaţă, acesta nu a fost posibil, deoarece Băseştiul se afla în zona liniei demarcaţionale. A fost înmormântat pe data de 26 februarie, sub ploaia de gloanţe a hoardelor bolşevice ale lui Bela Kun. Până la biserică, sicriul marelui dispărut a fost escortat de către 16 ostaşi şi doi plutonieri ai armatei române, care ajunseseră deja la Băseşti şi care au apărat cu trupurile lor pe „mortul neamului”, în drum spre mormânt.
George Pop de Băseşti şi-a pus întreaga viaţă în slujba poporului său, precum şi averea pe care a acumulat-o de-a lungul vieţii sale. Acţiunile de mecenat au culminat cu testamentul său, prin care dona întrega sa avere Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj, spre administrare, în folosul poporului român. Marea lui calitate de gospodar se poate observa și în lucrarea sa „Economia câmpului”, lucrare premiată de Despărţământul Şimleu al Astrei.
George Pop de Băseşti a fost un om religios şi cu frică de Dumnezeu, ajutând atât biserica, cât şi pe reprezentanţii ei. De asemenea, învăţătorii sălăjeni beneficiau şi ei de ajutorul marelui mecenat. Astfel, în fiecare an, primii doi învăţători care instruiau cel mai mare număr de analfabeţi erau premiaţi cu câte o vacă cu viţel şi o scroafă cu purcei. Aceste premii s-au acordat şi în perioada 1894-1895, când George Pop era închis la Vacz, în urma procesului memorandiştilor.
Pentru sprijinirea culturii şi învăţământului românesc şi îmbunătăţirea situaţiei materiale a românilor sălăjeni s-au înfiinţat mai multe bănci româneşti, cea mai mare fiind Banca „Silvania” din Şimleu. La înfiinţarea acestor bănci un rol fundamental i-a revenit lui George Pop de Băseşti şi finului său, Andrei Cosma, alt mare fruntaş politic al românilor sălăjeni.
„Badea George”, cum îi spuneau contemporanii, a fost printre puţinii care şi-a dat seama de rolul fundamental pe care îl avea presa în lupta naţională pe care o duceau românii în acele vremuri de restrişte. A făcut tot posibilul să-i ajute pe ziariştii români, atât moral cât și material.
În concluzie, se poate afirma că George Pop de Băseşti a reprezentat, până la Marea Unire din anul 1918, figura cea mai proeminentă a intelectualităţii laice, nu numai din Sălaj, ci din întreg nord-vestul ţării.
Sursa: muzeuzalau.ro
Sursa video: 24news ro
