sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Hram la Mănăstirea Sihăstria Voronei în cinstea Sfântului Cuvios Onufrie

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
10/09/2026
in Religie, Reportaj
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Obștea Mănăstirii Sihăstria Voronei l-a cinstit ieri dimineață, 9 septembrie, pe Sfântul Cuvios Onufrie, cel care i-a urmat pe Sfinții Paisie Velicicovski și Vasile de la Poiana Mărului, și a viețuit prin pădurile Voronei. Sfânta Liturghie săvârșită cu prilejul hramului a fost oficiată de un numeros sobor de preoți și diaconi, scrie doxologia.ro.

Mulțime de oameni au umplut miercuri dimineață curtea așezământului monahal pentru a lua parte la sfintele slujbe oficiate în cinstea Sfântului Onufrie, cel care s-a rugat și nevoit pe aceste meleaguri.

Alte articole

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Cuvântul de învățătură a fost ținut de părintele arhim. Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți și exarh de Botoșani, care le-a transmis pelerinilor veniți la Vorona cât de important este ca creștinul să ducă în spate crucea sa, precum Sfântul Onufrie a făcut-o, iubindu-l pe Domnul:

Să-l rugăm pe Sfântul Onufrie să mijlocească la Bunul Dumnezeu pentru noi, cei care am venit astăzi la chilia lui, la biserica lui, la moaștele lui și la icoana lui. Să mijlocească pentru noi să stăm pe cruce, pe crucea noastră, să fim părinți pentru copii, ca și copiii noștri să fie copii pentru noi și să avem o mamă, dulce mamă, pe Maica Domnului, să o avem dulce, să o chemăm în viața noastră și să nu ne lăsăm de ea nici în viața aceasta, nici în cea viitoare.

La final, părintele stareț Ghedeon Huțanașu a transmis un gând de mulțumire către toți cei prezenți, iar apoi credincioșii au luat parte la agapa oferită de obște.

Mare sihastru al ținuturilor botoșănene

Între numeroșii părinți care au sfințit pământul țării noastre prin înalta lor viață duhovnicească se numără și Cuviosul Onufrie, cel mai mare sihastru, viețuitor al Schitului Sihăstria Voronei. Din unele însemnări de pe manuscrisele copiate de el și de ieroschimonahul Nicolae, care a viețuit împreună cu el, știm că s-a născut în jurul anului 1700, în Rusia, probabil într-o familie nobilă, căci a ajuns să fie guvernator al unui ținut. Ajungând în Moldova, Sfântul Onufrie a viețuit timp de 15 ani, crescând duhovnicește în preajma unor aleși părinți duhovnicești, precum Vasile de la Poiana Mărului și Paisie Velicicovski.

 În anul 1764, Cuviosul intră în obștea Schitului Sihăstria Voronei, retrăgându-se în pustie spre liniștire. Timp de 25 de ani va viețui într-o peșteră pe malul pârâului Vorona, într-o aspră nevoință, petrecând în smerenie, înfrânare, tăcere și neîncetată rugăciune. Făgăduindu-se întru totul Domnului Hristos, a îmbrăcat schima cea mare, pe care o va primi din mâna duhovnicului său, starețul Paisie, în anul 1774, la Mănăstirea Dragomirna, revenind apoi în locul nevoințelor sale, la peștera din preajma Sihăstriei Voronei.

La 29 martie 1789, Sfântul Onufrie trece la cele veșnice și este înmormântat de călugări în livadă, la rădăcina unui măr. Nu după mult timp, la mormântul cuviosului au început să se petreacă fapte minunate, care adevereau sfințenia sa. Pe când domnitorul Mihail Sturdza se afla la vânătoare a găsit un fruct mare și frumos la rădăcina mărului ce străjuia mormântul cuviosului, l-a luat cu sine și l-a dat fiicei sale care era  bolnavă de epilepsie.

Cu harul lui Dumnezeu, aceasta s-a vindecat de boală. Minunându-se, domnitorul s-a întors la Vorona și, aflând despre viața nevoitorului pentru Dumnezeu, a poruncit să se dezgroape osemintele lui și să fie așezate spre cinstire într-o raclă în altarul bisericii Mănăstirii Vorona.

Sursa: doxologia.ro

Tags: Mănăstirea Sihăstria Voronei
Articolul anterior

„Emoții de toamnă” – poezie și culoare la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani

Articolul următor

Erasmus+ schimbă modul de învățare la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Sâmbătă, 12 septembrie, Parohia Cișmea-Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale...

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

La începutul unui nou an bisericesc, Protopopiatul Dorohoi a dat startul unui nou parcurs catehetic dedicat copiilor, în cadrul Proiectului...

Cuvântul zilnic:Tristețea

Ce este sănătatea și cum o păstram

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Se tot vorbește de sănătate în ultimul timp și asta nu este o întâmplare. Evoluția omului a adus odată cu...

Hramul de vară al Mănăstirii Gorovei a adunat sute de pelerini și zeci de slujitori ai altarului

Pelerinaj la Mănăstirea Gorovei, organizat de Parohia Satu Nou, Dorohoi

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Credincioșii din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Satu Nou, Dorohoi, sunt invitați să participe la un pelerinaj la Mănăstirea...

Articolul următor
Erasmus+ schimbă modul de învățare la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani

Erasmus+ schimbă modul de învățare la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani

ARTICOLE RECOMANDATE

Performanță și pasiune la Palatul Copiilor Botoșani

Performanță și pasiune la Palatul Copiilor Botoșani

1 an ago
𝑪𝒂𝒍𝒆𝒂 𝑺𝒇𝒊𝒏𝒕̦𝒊𝒍𝒐𝒓 – 𝐏𝐫𝐨𝐜𝐞𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐜𝐮 𝐌𝐨𝐚𝐬̦𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐒𝐟𝐚̂𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐈𝐞𝐫𝐚𝐫𝐡 𝐋𝐞𝐨𝐧𝐭𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐑𝐚̆𝐝𝐚̆𝐮𝐭̦𝐢

𝑪𝒂𝒍𝒆𝒂 𝑺𝒇𝒊𝒏𝒕̦𝒊𝒍𝒐𝒓 – 𝐏𝐫𝐨𝐜𝐞𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐜𝐮 𝐌𝐨𝐚𝐬̦𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐒𝐟𝐚̂𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐈𝐞𝐫𝐚𝐫𝐡 𝐋𝐞𝐨𝐧𝐭𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐑𝐚̆𝐝𝐚̆𝐮𝐭̦𝐢

2 ani ago
Cuvântul zilnic: Cum ne pierdem timpul

Cuvântul zilnic: Fericirea este în sufletul nostru

2 săptămâni ago
 „Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici”. Spectacol la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” Botoșani

 „Albă ca Zăpada şi cei 7 pitici”. Spectacol la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” Botoșani

8 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței