Credincioșii din orașul Liteni, județul Suceava, sunt invitați să participe, în zilele de 28 și 29 august, la slujbele prilejuite de hramul Paraclisului „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, din cadrul Parohiei Sfintii Trei Ierarhi.
Evenimentul religios va debuta vineri, 28 august, la ora 18:00, cu slujba Vecerniei cu Litie. Programul va continua la ora 18:30 cu Agheasma, iar de la ora 19:00 va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu, slujirea urmând să aibă loc în biserica mare.
Sâmbătă, 29 august, ziua praznicului, credincioșii sunt așteptați începând cu ora 8:00 la slujba Utreniei și la Sfânta Liturghie de hram, care vor fi săvârșite în Paraclisul bisericii.
„Vă așteptăm cu dragoste și credință să ne rugăm împreună și să primim binecuvântarea lui Dumnezeu, prin mijlocirea Sfântului Ioan Botezătorul”, este mesajul adresat comunității de preotul paroh George Oprea Daniel.
Sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită în fiecare an, la data de 29 august, și are o profundă semnificație spirituală pentru credincioșii ortodocși. Aceasta amintește de martiriul Sfântului Ioan Botezătorul, cel care L-a botezat pe Mântuitorul Iisus Hristos și care a fost ucis din porunca lui Irod Antipa, după ce a condamnat relația nelegiuită dintre acesta și Irodiada.
Ziua de 29 august este marcată prin post, rugăciune și reculegere, fiind una dintre cele mai importante sărbători dedicate Sfântului Ioan Botezătorul. Totodată, ea este considerată ultima mare sărbătoare a anului bisericesc, care se încheie la 31 august.
Sursa: Parohia Sfintii Trei Ierarhi Liteni














