Duminică, 25 ianuarie 2026, Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan” din San Isidro de Níjar, Spania, și-a sărbătorit cu anticipație hramul, prin săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești de către Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei.
Alături de ierarh au slujit Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial, și Preacucernicul Părinte Daniel Ciprian Iacov, parohul comunității. La eveniment au fost prezenți numeroși credincioși, precum și oficialități române și spaniole, între care: Ion-Mihai Știrbu, consulul României la Almería, José Francisco Garrido, primarul localității Níjar, Mónica Morales, consilier pentru securitate și parlamentar andaluz, Juan Carlos Agenjo, consilier pentru servicii urbane, Ángeles Góngora, consilier pentru familie, bunăstare și comerț, precum și David Moya, agent al poliției locale.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Timotei a tâlcuit pericopa evanghelică a zilei, subliniind semnificația convertirii lui Zaheu vameșul. Ierarhul a evidențiat faptul că inițiativa întâlnirii cu Dumnezeu aparține întotdeauna lui Hristos, iar adevărata schimbare se produce atunci când omul Îl primește pe Dumnezeu în viața sa cu bucurie și sinceritate. „Întâlnirea cu Dumnezeu aduce mântuire”, a arătat Preasfinția Sa, subliniind că nu motivul apropierii de Hristos este esențial, ci deschiderea inimii atunci când El ne cheamă.
La finalul slujbei, ierarhul a adresat mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în constituirea și dezvoltarea acestei tinere comunități parohiale. În semn de apreciere pentru contribuția lor deosebită, familia Teofil Scridon și Alexandra a primit Ordinul „Sfântul Apostol Iacov”.
De asemenea, părintele paroh Daniel Ciprian Iacov a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei pentru binecuvântarea arhierească, pentru cuvântul de folos duhovnicesc și pentru sprijinul constant acordat comunității românești din San Isidro de Níjar.




















