Muzeul Județean Botoșani organizează, la Galeriile de Artă „Ştefan Luchian”, în perioada 10 mai – 15 iunie 2026, expoziţia personală a artistului Constantin Flondor intitulată „Însemnări pentru o nostalgie”.
Născut în 1936 la Cernăuţi şi stabilit la Timişoara, Constantin Flondor este unul dintre cei mai apreciaţi şi cunoscuţi pictori contemporani. Parcursul său artistic impresionant, derulat de-a lungul a aproximativ şapte decenii, îl plasează în postura de membru-fondator al unora dintre grupările artistice ce au definit arta contemporană românească: 111, Sigma şi Prolog.
Interesul manifestat, în anii ’60, pentru arta experimentală, a constat în explorarea intersecţiilor dintre artă, ştiinţe, pedagogie şi în încercările de identificare a unei gramatici a formelor, prin arta cinetică şi optică, land art şi acţiune, film experimental şi fotografie. Mai târziu, odată cu reîntoarcerea la pictură a artistului, centrul de interes se va muta spre un alt tip de artă, practicat în solidaritate cu ceilalţi membri ai grupului Prolog, la nivelul căreia figurativul, deşi dominant, lasă, pe alocuri, să se întrevadă abstractul geometric.
Expoziţia „Însemnări pentru o nostalgie” cuprinde lucrări din diferite perioade de creaţie şi devine, prin accentul profund biografic, un jurnal al experienţelor de viaţă. Cu cât jurnalul se încarcă de personalitatea confesivă a eului, cu atât el capătă valenţele unui jurnal al conştiinţei individuale, iar expoziţia devine un spaţiu de etalare a „unor lucrări ce pot transmite un gând, un suflu nostalgic cu privire la Bucovina în general şi cu locul de naştere în special” (Constantin Flondor).
Asistăm la o veritabilă contopire între artist şi temă, între eul profund şi puterea fascinantă a memoriei. Eul artistic domină fiecare imagine prin raporturi compoziţionale şi cromatice care se dezvăluie doar celui dăruit să vadă dincolo de aparenţe. Artistul vrea să suspende într-o imagine definitivul lumii şi pare că se smereşte, cu fiecare act artistic pe care-l iniţiază, ca în faţa unei icoane.
Curatoriat de Laura Tocariu, acest demers, care se transformă într-un traseu artistic şi personal, aduce în faţa publicului desen, pictură şi fotografie, precum şi filmul „Întoarceri”, despre care artistul preciza: „Aduce într-un mod poetic şi conceptual un plus privind sentimentele mele faţă de aceste locuri. Totul pleacă de la modelarea unui relief de făină (zăpada şi relieful dealurilor), suprapus unor imagini ale nordului din mersul fugar al trenului. În secţiunea a doua a tripticului este tocmai o analiză a şurei din Valea Putnei. În final, fugitiv, eu la 7 ani cu mama în fereastra de la Cernăuţi şi apoi calea ferată imposibilă de la Ulma.”
Vernisajul expoziţiei va avea loc duminică, 10 mai 2026, începând cu ora 12.30. Vor prezenta Laura Tocariu şi Constantin Flondor.
Publicul este invitat să se alăture acestui eveniment cultural, în care provocarea vizuală va fi dublată de întâlnirea cu pictorul Constantin Flondor, care îi va permite accesul spre universul său interior, fără limite sau constrângeri.
Comunicat de la Muzeul Județean Botoșani
















