Prevenirea consumului de droguri în rândul copiilor și tinerilor a fost tema principală a emisiunii „Dependent de Antidrog”, realizată de expertul antidrog Cătălin Țone în cadrul RNT MEDIA GRUP, la care a participat, vineri, 19 iunie 2026, inspectorul școlar general al județului Botoșani, Bogdan Suruciuc.
În cadrul dialogului, șeful învățământului botoșănean a evidențiat rolul esențial al școlii în formarea unor generații responsabile și informate, capabile să facă alegeri sănătoase pentru viitorul lor.
„Școala are nu doar misiunea de a transmite cunoștințe, ci și responsabilitatea de a contribui la formarea unor tineri sănătoși, responsabili și pregătiți să ia decizii corecte. Prevenirea consumului de droguri trebuie să fie un efort comun al școlii, familiei, autorităților și întregii comunități”, a subliniat Bogdan Suruciuc.
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a prezentat măsurile și activitățile desfășurate în unitățile de învățământ din județul Botoșani pentru informarea și conștientizarea elevilor cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe interzise. Acesta a accentuat importanța educației preventive, a dialogului deschis și a intervenției timpurii în combaterea fenomenului.
Totodată, Bogdan Suruciuc a apreciat implicarea expertului antidrog Cătălin Țone în promovarea campaniilor de prevenire și informare în școlile botoșănene, menite să reducă riscurile asociate consumului de droguri și altor comportamente periculoase.
Participarea la această emisiune se înscrie în seria demersurilor derulate de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani pentru creșterea gradului de siguranță în mediul educațional și pentru dezvoltarea unor parteneriate eficiente între școală, familie și instituțiile responsabile de protecția copiilor și tinerilor.
Mesajul transmis de reprezentanții sistemului educațional este unul clar: doar prin colaborare, implicare și comunicare permanentă pot fi protejate generațiile tinere de pericolele consumului de droguri.
„Împreună, prin educație și prevenție, putem face diferența”, este concluzia transmisă de inspectorul școlar general Bogdan Suruciuc.
Sursa vieo: RNT MEDIA GRUP













