Ce ne-ar fi viața fără Hristos înviat? Oare nu scularea Sa din morți motivează toate actele credinței noastre? De aceea postim, ne rugăm, nădăjduim, năzuim, ne poticnim, cădem și ne ridicăm; ducem un război nevăzut cu patimile, cu tentațiile viclene și pizmașe ale trupului, ale lumii, ale celui rău tocmai pentru ca, la finele trecătoarei existențe pământene, să ne întâlnim cu Hristos cel Răstignit și Înviat, Care să ne răsplătească truda, credința, așteptarea, îndelunga răbdare prin sălășluirea în iubirea Preasfintei Treimi, scrie doxologia.ro.
Am sărbătorit Învierea Domnului. Am plâns, stându-I alături Marelui Răstignit pe drumul Golgotei, conștientizând că îndelunga-I suferință i-au provocat-o și păcatele noastre, ale fiecăruia în parte. După câteva ore, în noaptea de lumină, purtând lumânări în mâini și uimirea învierii în suflet, am intonat cu o negrăită bucurie arhicunoscuta și îndelung așteptata cântare liturgică: „Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!” Dangătul clopotelor, însoțit de sunetul ritmat al toacei, s-a solidarizat cu poporul, începând să cânte maiestuos. Ca în fiecare an, am simţit cu toții fiorul negrăitei minuni că moartea s-a risipit, iar viața a biruit. De altfel, unul din imnele sărbătorii glăsuiește astfel: „stăpânirea morții ai zdrobit cu moartea Ta, Puternice, că de Tine s-au cutremurat portarii iadului”. Da, Învierea Domnului ne-a copleșit de fericire, căci prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului, începătura vieții veșnice.
Ce bine ar fi dacă am păstra bucuria pascală cât mai mult în ființa noastră, dacă am păzi-o ca pe o comoară neprețuită! Ce ne-ar fi viața fără Hristos înviat? Oare nu scularea Sa din morți motivează toate actele credinței noastre? De aceea postim, ne rugăm, nădăjduim, năzuim, ne poticnim, cădem și ne ridicăm; ducem un război nevăzut cu patimile, cu tentațiile viclene și pizmașe ale trupului, ale lumii, ale celui rău tocmai pentru ca, la finele trecătoarei existențe pământene, să ne întâlnim cu Hristos cel Răstignit și Înviat, Care să ne răsplătească truda, credința, așteptarea, îndelunga răbdare prin sălășluirea în iubirea Preasfintei Treimi. Inspirat și plin de dumnezeiască glagore, Sfântul Pavel, Apostolul, a surprins acest mare adevăr în memorabilele cuvinte: „Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră” (I Corinteni, 15, 14).
Din păcate, unii dintre noi, cu cât ne îndepărtăm de praznicul strălucitei biruințe a Mântuitorului lumii, întorși la corvoada zilnică, lăsăm ca bucuria să ne scadă în intensitate, îngăduim ca lumina pascală să licărească din ce în ce mai slab, până se risipește, iar noi, copleșiți de grijile apăsătoare ale „Martei”, trecem cu vederea totul, transformându-ne în robi ai lumii trecătoare și adeseori înșelătoare.
Ce să mai zicem că unii semeni nici nu gustă din autentica sărbătoare pascală?! Luați de freamătul mulţimii, au participat la slujba Învierii, dar, obosiți ori rutinați, au găsit de cuviință că restul slujbei nu li se adresează lor, că întâlnirea cu Hristos Euharistic, în cadrul dumnezeieștii Liturghii, nu-i privește în mod deosebit. S-au retras către o altfel de bucurie, oferită de masa îmbelșugată sau de așternutul confortabil. Ce înșelare! Au mâncat flămânzind, au dormit neodihnindu-se, căci – nu-i așa? – ce poate fi mai bun, mai sățios și mai gustos decât Domnul? Nu cântăm noi: „gustați și vedeți că bun este Domnul”!? Nu spune oare Hristos: „Veniți la Mine toți cei osteniți și vă voi odihni pe voi”!?
Praznicul Sfintelor Paști are semnificații mult mai profunde decât a ține în mână o lumânare aprinsă, împlinind astfel un ritual neînțeles de mulți. Este, înainte de toate, prilej de confirmare a faptului că și noi vom învia; trupurile noastre se vor ridica din morminte aidoma Trupului proslăvit al Mântuitorului; Învierea Domnului dă sens vieții pământene, urcușului nostru către Cer. De aceea cade-se a ne pregăti pentru aceasta, neuitând că nu doar învierea noastră va fi importantă, ci îndeosebi destinul ce ni se va rândui în lumea cealaltă: după spusele slovelor sfinte, unii dintre noi vor învia spre viață veșnică, fericită, iar alții spre nesfârşită osândă.
Hristos nu a înviat triumfalist spre a-Și arăta puterea, spre a emoționa ori intimida. După ce a suferit moarte pe Cruce, Dumnezeiescul Răscumpărător S-a ridicat din mormânt ca să împace Cerul cu pământul, pe Făcător cu făptura Sa, zdrobind moartea și lanțurile iadului. Vasăzică, Domnul a înviat în interesul nostru, pentru mântuirea noastră, spre îndreptarea noastră. Luminatul Pavel spune, de altfel: „Iisus Hristos, Domnul nostru, a fost dat pentru păcatele noastre și S-a sculat pentru îndreptarea noastră” (Romani 4, 25). Și cum ne putem îndrepta decât întorcându-ne, precum fiul cel risipitor, în casa Tatălui, decât umblând „întru înnoirea vieții”, după cum glăsuiește același apostol? Învierea din păcat în virtute nu trebuie să țină doar cât perioada Postului Mare ori cât cea a sărbătorilor pascale, ci să devină o permanență a vieții noastre, să ajungă o cotitură reală, imprimându-ne un nou curs al existenţei.
După ce a înviat și până la înălțarea cu trupul la Cer, Hristos Dumnezeu nu a mai trăit ca un pământean; astfel și noi, cei care ne străduim să imităm Învierea Sa, să ne prefacem viața, să ne îmbunătățim mereu duhovnicește, împlinind chemarea marelui Pavel: „să umblăm întru înnoirea vieții” (Romani 6, 4).
An de an prăznuim Învierea Domnului, dar majoritatea rămânem în aceleași păcate; deşi ne angajăm spre îndreptare, ne găsim tot în vechile și pierzătoarele obiceiuri; promiţând să ne păzim de întinarea ființei, curând ne întoarcem la aceleași rele deprinderi, care ne distrug sufletele și trupurile. Câte nu am făgăduit înaintea Domnului, cu duhovnicul de față, și cât de puțin am împlinit! După un examen obiectiv, oare câți dintre noi ar obține o notă de trecere?
Prin urmare, să gândim cu luare aminte la însemnătatea Praznicului Învierii Domnului; să nu-l transformăm într-un brand, nici să ne hrănim cu o bucurie searbădă, izvorâtă din mese îmbelșugate ori petreceri păguboase, ci să conștientizăm că Marele Răstignit a înviat ca și noi să ne ridicăm din mormântul păcatelor. Dacă Hristos a înviat din morți, iar noi continuăm să vieţuim sub lespedea cea apăsătoare a patimilor de tot felul, trăi-vom noi o autentică Înviere?
Editorial de Arhimandrit Mihail Daniliuc
