sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

„Iustina Irimia – O fata din Botoșani”. Spectacol aniversar la Casa de Cultură a Sindicatelor Botoșani

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
31/08/2025
in Cultură
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Un „ghemotoc de fată” din dealul Flămânziului a crescut mare, iar cu recunoștință față de Dumnezeu că își trăiește visul, vă invită la a sărbători împreună cei 25 de ani de cântec.

IUSTINA IRIMIA,  o fată din Botoșani, a adunat în trăistuța ei fermecată, vreme de un sfert de secol, multe cântece, întâmplări, oameni și amintiri, pe care le va împărtăși cu publicul spectacolului aniversar din 2 octombrie 2025, organizat la Casa de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoșani, începând cu ora 18:00.

Alte articole

28 mai 1963 – A încetat din viață Ion Agârbiceanu, prozator, membru al Academiei Române

12 septembrie 1882 – S-a născut scriitorul Ion Agârbiceanu

12/09/2026
S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

11/09/2026

Cei care îi vor fi alături Iustinei sunt ARTIȘTI deosebiți pe care atât aceasta, cât și publicul îi îndrăgește și îi admiră…

Biletele se vor pune în vânzare de luni, 25 august 2025, începând cu ora 9, atât fizic, la Casa de Cultură a Sindicatelor Botoșani (etajul 2, camera 15), cât și online pe www.spectacoleiasi.ro.

Prețul biletelor va fi de 120 de lei în sală și 100 de lei la balcon.

Iustina vă așteaptă cu bucurie și cu drag de cântec, de cultură tradițională, de oameni și de Dumnezeu!

Articolul anterior

Istorie vie la „Noaptea Muzeelor la Sate”

Articolul următor

Comunicat: Rovinietele nu vor putea fi emise timp de o oră în noaptea de duminică spre luni

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

28 mai 1963 – A încetat din viață Ion Agârbiceanu, prozator, membru al Academiei Române

12 septembrie 1882 – S-a născut scriitorul Ion Agârbiceanu

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Ion Agârbiceanu s-a născut în satul Cenade, județul Alba, în data de 12 septembrie 1882. A fost al doilea născut...

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Un nou grup de tineret prinde contur în Parohia Pacea. Este vorba despre ATOR Pacea – Asociația Tinerilor Ortodocși Români,...

Festivalul APOLODOR revine la Botoșani cu patru zile dedicate literaturii pentru copii și adolescenți

Festivalul APOLODOR revine la Botoșani cu patru zile dedicate literaturii pentru copii și adolescenți

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR revine la Botoșani cu o nouă ediție, care va avea loc în...

„Noaptea Muzeelor la Sate”, la Memorialul Ipotești

Zilele Europene ale Patrimoniului, la Memorialul Ipotești

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a dat startul activităților dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului, printr-o serie de...

Articolul următor
Comunicat: Rovinietele nu vor putea fi emise timp de o oră în noaptea de duminică spre luni

Comunicat: Rovinietele nu vor putea fi emise timp de o oră în noaptea de duminică spre luni

ARTICOLE RECOMANDATE

Cetatea de scaun a Sucevei va fi restaurată

Cetatea de scaun a Sucevei va fi restaurată

10 luni ago
Extensie universitară a Universității ,,Ștefan cel Mare Suceava’’ la Botoșani

Extensie universitară a Universității ,,Ștefan cel Mare Suceava’’ la Botoșani

1 an ago
Maria Dănilă, prima româncă care a urcat pe vârful Kanchenjunga

Maria Dănilă, prima româncă care a urcat pe vârful Kanchenjunga

1 an ago
„Iubirea adevărată în lumea de astăzi: Cum să trăim autentic și curat”.  Conferință organizată de ASCOR Suceava

„Iubirea adevărată în lumea de astăzi: Cum să trăim autentic și curat”.  Conferință organizată de ASCOR Suceava

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței