marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Lecţie de smerenie şi dărnicie. Patriarhul Daniel, despre legenda Sfântului Nicolae

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
06/12/2025
in Cultură, Religie, Social
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Patriarhul Daniel subliniază că Sfântul Nicolae, ocrotitor al copiilor și al celor neajutorați, ne însoțește pe drumul Postului Crăciunului, aducând bucurie și lumină.

Pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae, însoţitorul nostru pe drumul Postului Crăciunului, ne aduce în suflet bucurie şi lumină, spune Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

„În aceste zile binecuvântate de post şi aşteptare, când Biserica noastră se pregăteşte să-L întâmpine pe Pruncul Iisus în ieslea din Betleem, pomenirea Sfântului Ierarh Nicolae ne aduce în suflet bucurie şi lumină. Cunoscut în rândul celor mici drept Moş Nicolae, cel care aduce daruri şi zâmbete, Sfântul Nicolae este, în chip tainic, însoţitorul nostru pe drumul Postului Crăciunului, povăţuitor către peştera în care va răsări Soarele dreptăţii, Iisus Hristos”, a afirmat Patriarhul, vineri, la spectacolul cultural-artistic „Sfântul Nicolae în mijlocul copiilor”, potrivit Agenţiei Basilica a Patriarhiei Române.

Patriarhul a arătat că Sfântul Nicolae este socotit, dintru începuturi, ocrotitor al copiilor şi al celor neajutoraţi, precum şi pildă de mărturisire a credinţei pentru ierarhi, preoţi şi credincioşi din toate vremurile, iar viaţa sfântului este o lecţie concretă despre smerenie şi dărnicie sau generozitate.

„Troparul său îi zugrăveşte chipul prin cuvinte pline de frumuseţe duhovnicească: „îndreptător al credinţei”, „chip al blândeţilor” şi „învăţător al înfrânării”. Iată, aşadar, trei virtuţi esenţiale pe care sfântul le-a cultivat şi le-a trăit cu toată fiinţa sa şi pe care ni le transmite, astăzi, drept moştenire: dreapta credinţă, blândeţea inimii şi viaţa curată. Viaţa Sfântului Nicolae este o lecţie concretă despre smerenie şi dărnicie sau generozitate. Socotindu-se doar un simplu administrator al bunurilor pământeşti – bunuri care trebuie oferite şi celor săraci sau neajutoraţi -, Sfântul a dovedit că darurile primite de la Dumnezeu se înmulţesc atunci când sunt împărţite cu semenii noştri şi că, uneori, ajungem săraci şi pentru că nu ştim să dăruim şi altora ceea ce am primit”, a explicat Patriarhul.

Patriarhul Daniel, despre legenda Sfântului Nicolae

Sfântul Nicolae nu a păstrat pentru sine bogăţiile lumii acesteia, ci le-a transformat în punţi de iubire către cei aflaţi în nevoi, de aceea, el rămâne, pentru copiii de toate vârstele, un model al bunătăţii care nu aşteaptă răsplată, al generozităţii care nu caută laudă.

„Ne amintim, în chip deosebit, de ajutorul tainic oferit celor trei fete, al căror tată, copleşit de sărăcia aspră şi ajuns la capătul puterilor, voia să le împingă spre desfrânare pentru bani. Aici, Sfântul Nicolae, alegând calea smereniei şi a discreţiei îngereşti, a aruncat pungi cu galbeni pe fereastra casei lor, în ceasul nopţii, salvându-le nu doar cinstea şi viitorul pământesc, ci şi demnitatea sufletului, pe care nicio bogăţie materială nu o poate cumpăra. (…)

Tradiţia Bisericii pomeneşte, în aceeaşi măsură, de cei trei ostaşi nevinovaţi, prinşi în mrejele unei condamnări nedrepte la moarte de către un judecător orbit de putere şi corupţie, ostaşi care au fost scăpaţi de la moarte prin intervenţia sa. Acelaşi curaj providenţial a ieşit la iveală şi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), unde Sfântul Nicolae a apărat dreapta credinţă împotriva ereticului Arie, care nega dumnezeirea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu”, a evidenţiat înaltul ierarh.

PF Daniel a subliniat că pilda Sfântului Nicolae ne cheamă să cultivăm în sufletele noastre credinţa ortodoxă şi valorile bunătăţii, dărniciei, curajului şi smereniei vieţii creştine.

„Sfântul Nicolae ne învaţă că a fi bun înseamnă, mai presus de toate, a deveni bun în chip statornic, a face din bunătate un mod de a fi, o stare lăuntrică permanentă, iar nu doar gesturi singulare de generozitate. Ne reaminteşte, de asemenea, că dărnicia adevărată implică a dărui cu bucurie şi din puţinul pe care îl avem, încredinţaţi fiind că mâna care dăruieşte se umple mereu de binecuvântări, depăşind astfel simpla oferire din prisosul nostru. Tot astfel, sfinţenia vieţii creştine se manifestă, mai ales, prin smerenie şi iubire milostivă”, a spus Patriarhul.

În acest sens, a spus Patriarhul, darurile minunate pe care Sfântul Nicolae le-a făcut celor din vremea sa, şi continuă să le ofere copiilor, de diferite vârste, din toate timpurile şi din toate locurile, trebuie să depăşească simpla bucurie materială pe care o aduc, călăuzindu-ne mintea şi inima spre persoana sfântului şi, prin el, spre Hristos Însuşi.

„Într-o lume în care se cultivă egoismul şi individualismul, goana după profit şi îmbuibarea cu cele trecătoare, Sfântul Nicolae – al cărui nume înseamnă „popor biruitor prin virtuţi” – ne îndeamnă să fim popor mărturisitor, popor postitor, popor dăruitor. Suntem chemaţi să nu ţinem darurile pentru noi, ci să le înmulţim prin dăruirea lor către copiii săraci, către bătrânii singuri, către cei bolnavi şi întristaţi, către toţi cei care au nevoie de un cuvânt bun, de o faptă de milostenie sau de un semn de speranţă. Să ne rugăm, aşadar, ca Sfântul Nicolae să sădească în inimile tuturor copiilor seminţele bunătăţii, ale credinţei şi ale frumuseţii sufleteşti. Să-i ajute să crească în înţelepciune şi har, să devină, la rândul lor, oameni ai dăruirii şi ai mărturisirii lui Hristos în lume”, a îndemnat Patriarhul.

Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscop al Mirelor Lichiei, este sărbătorit de Biserică în ziua de 6 decembrie.

Sursa: basilica.ro

Articolul anterior

10 informații care ne ajută să-l cunoaștem mai bine pe Sfântul Nicolae

Articolul următor

Gala Turismului „Descoperă Nord-Est” organizată la Botoșani

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
Gala Turismului „Descoperă Nord-Est” organizată la Botoșani

Gala Turismului „Descoperă Nord-Est” organizată la Botoșani

ARTICOLE RECOMANDATE

Copiii și calculatorul: în captivitatea „cutiei inteligente”

Copiii și calculatorul: în captivitatea „cutiei inteligente”

2 ani ago
20 noiembrie – Ziua Internațională a Drepturilor Copilului

20 noiembrie – Ziua Internațională a Drepturilor Copilului

11 luni ago
A fost binecuvântată locația unde va fi ridicată noua fabrică de lumânări a Arhiepiscopiei Iașilor

A fost binecuvântată locația unde va fi ridicată noua fabrică de lumânări a Arhiepiscopiei Iașilor

1 an ago
Anul centenar 2025. Două cercuri pastoral-misionare în Protopopiatul Botoșani

Anul centenar 2025. Două cercuri pastoral-misionare în Protopopiatul Botoșani

1 an ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței