Efectul educativ la majoritatea covârşitoare a jocurilor pe calculator este îndoielnic, pentru că sensul lor aproape întotdeauna se reduce la ucidere. Aţi observat cât este de greu să te dezlipeşti de ecranul televizorului: el te atrage ca un magnet. Ştii că nu arată nimic interesant, dar nu ai putere să te scoli şi să-l stingi. La fel este şi cu calculatorul, scrie doxologia.ro.
S-a dovedit că, într-adevăr, calculatorul ușurează viața omului, dar sensul vieţii nu se reduce la el. Unora le trezeşte chiar suspiciuni serioase. Afundându-se în lumea virtuală a calculatorului, omul se înstrăinează de realitate, încetează să se mai intereseze de lumea înconjurătoare, se izolează.
Sunt vulnerabili în mod deosebit copiii şi tinerii. Lucru lesne de înţeles: ei încă nu s-au format şi se lasă uşor influenţaţi. Iar lumea jocurilor pe calculator este atât de atractivă, colorată şi la modă! Ei i se face o reclamă intensă şi în ziarele în vogă, şi la radio, şi la televizor. Cine poate rezista în faţa unei asemenea ispite?
Copiii, cel puţin, nu pot. Şi în ultimii ani tot mai mulţi părinţi dau vina pe faptul că odraslele lor petrec prea mult timp în faţa calculatorului, neglijând lecţiile, lectura, desenul, frecventarea cercurilor şi discuţiile cu prieteni. Pentru că ce fel de comunicare este aceea în care băieţii tastează ore întregi, aruncând câteva exclamări scurte de tipul „A, aşa faci? Lasă că-ţi arăt eu!… Încotro? Na! Măi, să fie, am ratat!”.
Îndeosebi mamele îşi fac griji. Lucru lesne de înţeles. Neîmpărtăşind înclinaţiile pur bărbăteşti în faţa progresului tehnic, ele sunt înclinate să atragă atenţia asupra părţii moral-etice a acestuia.
Jocurile pe calculator sunt împănate cu tot felul de grozăvii: cu monştri, cu schelete, cu fantome, cu cyborgi, cu căpcăuni. Iar copiii, sub pretextul luptei cu răul, se orientează spre sadism.
Iată, de exemplu, ce „sfaturi utile” le dă băieţilor jurnalul de calculatoare „Ţara jocurilor”, ademenindu-i să joace jocul „ Alozii: pecetea tainei – Misiunea a zecea. Sălaşul căpcăunilor”. Cum nu este greu să intuiţi, în această misiune va trebui să chinuiţi nişte monştri păroşi neplăcuţi la vedere, numiţi în popor căpcăuni, în deplin acord cu strategia tradiţională de luptă împotriva unei sălbăticiuni mari… Înaintea podului retezaţi încă un grăsan, luaţi-i modestele economii şi continuaţi-vă calea… Diferite animale-purceluşi nu vă vor opri, dar să nimiciţi câteva zeci de goblini palizi-gălbui nu vă va crea nici o dificultate…
Nu este de mirare că mulţi copii, hrănindu-şi fantezia cu aceste chipuri înfricoşătoare, vor începe să se teamă de întuneric, să se plângă de coşmaruri, să nu mai vrea să rămână deloc singuri în cameră. (…)
Frica sâcâitoare de întuneric, de moarte, de singurătate este caracteristică nu doar copiilor mici, ci şi adolescenţilor pasionaţi de jocurile pe calculator.
Veţi spune: „Dar pe copii nu-i poţi dezlipi de ecran! Dacă le-ar fi într-adevăr frică, ei n-ar fi atraşi de astfel de jocuri”.
Totuşi, îngrozitorul nu doar sperie, el te şi vrăjeşte, mai ales atunci când se petrece cu tine, nu cu altcineva. Adulţilor, de asemenea, le place să-şi strice nervii cu filme horror, numai că psihicul lor este mult mai rezistent.
Nu mai vorbesc de imaginile care, mişcându-se pe ecran independent de conţinutul jocului, provoacă un anumit efect hipnotic. Iar muzica intensifică acest sentiment. Aţi observat cât este de greu să te dezlipeşti de ecranul televizorului: el te atrage ca un magnet. Ştii că nu arată nimic interesant, dar nu ai putere să te scoli şi să-l stingi. La fel este şi cu calculatorul.
Efectul educativ la majoritatea covârşitoare a jocurilor pe calculator este îndoielnic, pentru că sensul lor aproape întotdeauna se reduce la ucidere. Copilul ia contact cu realităţile lumii interlope. (…)
Probabil că adulţilor care alcătuiesc astfel de reclame totul li se pare o glumă amuzantă. Dar pentru părinţii copiilor care au gustat din psihologia unor asemenea jocuri de calculator nu este deloc de glumit.
(Tatiana L. Şişova, Probleme şi dificultăţi în educarea copiilor: îndrumar pentru părinţi)
