Minunea înmulțirii pâinilor este cu totul aleasă atât prin dimensiunea grupului de martori și beneficiari, cât și prin cantitatea redusă care s-a multiplicat, însă mai mult decât acestea, prin modul în care ea s-a săvârșit. Masa se ia cu mulțumire, cu ochii ridicați spre cer și în rugăciune, iar apoi împărțind tot ce ai cu ceilalți, scrie doxologia.ro.
În vremea aceea Iisus a văzut mulţimea de oameni şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. (Matei 14, 14-22) (Duminică în săptămâna a opta după Rusalii)
Una dintre cele mai tulburătoare minuni săvârșite de Mântuitorul Hristos este înmulțirea celor cinci pâini și a celor doi pești pentru cinci mii de bărbați, alături de femei și copii. În afară de minunea minunilor, anume Învierea din morți a Domnului, aceasta este unicul miracol relatat de toți cei patru evangheliști, ceea ce arată încă o dată puternica impresie pe care evenimentul nemaivăzut l-a lăsat asupra celor doisprezece Apostoli dar și asupra ucenicilor din cercul mai larg și a Bisericii primare în general.
Egeria, una dintre primele călătoare creștine care au făcut pelerinajul la Locurile Sfinte, la sfârșitul secolului al IV-lea, menționează în însemnările sale și locul înmulțirii pâinilor, situat la malul Mării Galileii, spunând că piatra pe care Domnul a așezat pâinile ca să le binecuvânteze era folosită în vremea ei ca altar. Aceasta înseamnă că acolo se ridicase deja o biserică în cinstea marii minuni. Dintr-o atare amintire a creștinismului primar, căreia i se adaugă și multe altele de-a lungul vremilor, ne putem da lesne seama cât de important a fost acest miracol în memoria creștină dintotdeauna. De unde însă o așa de mare importanță? Este de menționat că nu mult după aceea, Domnul a mai înmulțit șapte pâini și niște peștișori pentru alți patru mii de oameni strânși să Îl asculte, așa cum ne relatează Matei și Marcu.
Vindecările de boli incurabile sau de defecte din naștere, exorcizările, învierile din morți, precum și celelalte fapte ale lui Iisus, printre care chiar și nesocotirea poruncii ținerii stricte a sabatului, ori explicarea duhovnicească a Legii Vechi, toate au stârnit o vâlvă mare în popor în legătură cu personalitatea Domnului. Pentru săvârșirea celor considerate ca mai presus de fire, El cerea credință. Dar puterea de a înmulți roadele pentru o atât de mare mulțime care, cu siguranță, a dat mărturie multiplicând la alte poate zeci de mii de persoane Vestea cea Bună a mântuirii apropiate, nu avea cum să fie decât o putere dumnezeiască. Ea face trimitere la versete din Psalmi și profeții care arată milostivirea lui Dumnezeu față de poporul credincios, dar minunea este desigur și un ecou al milostivirii de odinioară a Creatorului față de poporul condus de Moise timp de patruzeci de ani prin pustiu și hrănit cu mană din cer și prepelițe.
Înainte de înmulțirea propriu-zisă a pâinilor, Domnul tocmai aflase de uciderea lui Ioan Botezătorul, în temniță, de către slugile lui Irod și de aceea dorea să Se reculeagă în fața acestui moment tragic, dar S-a văzut înconjurat pe neașteptate de mulțimi înfometate nu doar de minuni, ci și de cuvintele Sale. Tocmai spre seară Iisus constată că oaspeții neașteptați stătuseră de multă vreme nemâncați, iar ucenicii Îi cer sfios să Își încheie cuvântul, dând astfel drumul mulțimilor să se ducă la casele lor sau prin satele din jur, fiindcă nici nu se aflau în vreo cetate ori zonă locuită, ci locul întâlnirii era pustiu. Eventual, cei înfometați ar fi fost sfătuiți să meargă prin apropiere să își cumpere ceva de mâncare.
Dar Hristos spune că oamenii nu au trebuință să se ducă, ci mai degrabă ucenicii Săi să le dea să mănânce. Desigur că porunca Domnului li s-a părut absurdă ucenicilor. Însă nu au răspuns decât că au cinci pâini și doi pești. O cantitate insuficientă de fapt până și pentru a-i sătura pe Iisus și cei doisprezece. Dar totul decurge în continuare „firesc” în acest absurd: Iisus le cere să aducă puținele pâini iar apoi poruncește celor adunați să se așeze pe iarbă, echivalentul invitării la masă. E vorba așadar de o cină, însă nu „de Taină”, asemenea celei din foișorul discret din Ierusalim, în preajma Paștilor, ci una obștească, pentru tot poporul. Iar ceea ce urmează are loc tot după ritualul iudaic al meselor, preluat ulterior și îmbogățit de creștini în slujba Sfintei Liturghii. Așa cum în biserici până astăzi sunt de față poporul, strana (cântăreții) și preotul, tot la fel aici sunt prezenți mulțimea de oameni, ucenicii și Săvârșitorul jertfei. Hristos ia pâinea și peștii, privește la cer, binecuvântează, frânge și împarte tuturor celor de față.
Nimeni nu rămâne înfometat de la cina Domnului Iisus. Evanghelistul notează că toți au mâncat și s-au săturat. Nu a fost așadar un fel de picnic pentru a potoli nițel foamea, ci o masă bogată. Ba mai mult, după aceea s-a organizat strângerea fărâmiturilor, care a rezultat în douăsprezece coșuri de resturi. Minunea e confirmată până și prin acestea, fiindcă numai un singur coș de resturi deja reprezintă cantitativ cu mult peste cinci pâini și doi pești. Iar dincolo de aceasta, pentru noi, consumatorii de azi, este un exemplu de a strânge cele lăsate în urma noastră atunci când ieșim la o masă în natură, contrar urâtului obicei des întâlnit prin toate câmpurile, luncile și poienile României. Ele ar rămâne frumoase și revizitabile data viitoare, dacă ar domni curățenia și grija pentru noi și pentru cei ce vin după noi. În sfârșit, pentru a întări încă o dată măreția actului aproape liturgic, Evanghelistul Matei amintește că cei săturați erau în număr de cinci mii de bărbați, cărora li se adăugau femei și copii. Aș îndrăzni să afirm că poate erau de față zece mii de suflete. Și cu discreție, după cină Iisus nu așteaptă laude sau mulțumiri de la ucenici sau de la mulțimi. Pe primii îi silește să urce în corabie și să traverseze marea pe partea cealaltă. Apoi, ca o gazdă politicoasă până la capăt, mai zăbovește ca să își ia rămas bun de la popor, urmând ca apoi să se reîntâlnească, pe o cale numai de El cunoscută, cu micul grup de discipoli.
Minunea înmulțirii pâinilor este cu totul aleasă atât prin dimensiunea grupului de martori și beneficiari, cât și prin cantitatea redusă care s-a multiplicat, însă mai mult decât acestea, prin modul în care ea s-a săvârșit. Masa se ia cu mulțumire, cu ochii ridicați spre cer și în rugăciune, iar apoi împărțind tot ce ai cu ceilalți. Rugăciunile de dinainte și de după masă sunt pentru creștini gesturi naturale prin care se aduce slavă și mulțumire lui Dumnezeu, Cel care face să răsară toate, Care dă putere pământului să rodească spre hrana tuturor. Împărțirea bucatelor cu toți ceilalți este un gest care arată că nu trebuie să ținem numai pentru noi cele ce s-au strâns. Chiar dacă poate noi ne-am muncit să ajungem la o recoltă bună, arând, semănând, udând pământul, crescând animale, investind în fel și chip timp, bani, resurse de tot felul, totuși niciodată nu trebuie să uităm că din mila Domnului se înmulțesc roadele care sunt menite să ne hrănească pe toți.
Un articol de Protos. Ioan Dumitru Popoiu
Sursa: doxologia.ro
