Creștinii ortodocși se află în Perioada Penticostarului. Aceasta este, pe lângă perioada Triodului și cea a Octoihului, una din cele trei perioade ale Anului Bisericesc, relatează basilica.ro.
Numele acestei perioadei vine de la cartea de slujbă ce este folosită în cult în această perioadă a anului bisericesc. Ea începe în Duminica Învierii Domnului și se încheie în Duminica Pogorârii Sfântului Duh sau a Cincizecimii. Totuși, având în vedere că Pogorârea Sfântului Duh este Praznic Împărătesc iar odovania se face după opt zile, Perioada Penticostarului se sfârșește de fapt, în Duminica Tuturor Sfinților, având în total opt săptămâni.
Perioada Penticostarului are un caracter cu totul deosebit. În această perioadă nu se îngenunchează. Tocmai de aceea, prima slujbă după liturghia din ziua de Cincizecime se numește slujba plecării genunchilor. Este vorba despre vecernia pentru luni din prima săptămână după Rusalii.
Toate slujbele din această perioadă sunt marcate de bucuria Învierii. Un moment semnificativ în această perioadă îl reprezintă înjumătățirea praznicului, care are loc în miercurea din săptămâna a patra după Paști.
Biserica a rânduit ca până la Praznicul Pogorârii Sfântului Duh, în fiecare zi de miercuri și vineri să se facă dezlegare la pește.
Una dintre cele mai frumoase tâlcuirii ale Penticostarului îi aparține Sfântului Vasile cel Mare. În capitolul al 22-lea din Tratatul „Despre Sfântul Duh”, sfântul explică de ce perioada Cincizecimii este considerată o icoană a Împărăției veacului ce va să vie.