Avem o viață atât de scurtă pe lângă o veșnicie atât de mare și de necuprins. Trecem repede, uluitor de repede pe fața acestui pământ. Și cu toate acestea, veșnicia noastră depinde de viața noastră cea atât de scurtă. De viața de aici. De timpul acesta, de ce facem în timpul acesta atât de scurt, care e timpul mântuirii noastre. Pentru că aici ne curățim de păcatele noastre, aici ne umplem de luminări dumnezeiești fără de număr și aici ne sfințim neîncetat. Aici, în Biserica lui Dumnezeu, în Biserica mântuirii noastre, unde avem tot adevărul și toată slava lui Dumnezeu.
De aceea, timpul nu e pentru noi o iluzie, nu e pentru noi o plictiseală, ci e o continuă asceză întăritoare. Pentru că, fiind în timp, fiind în istorie, noi trebuie să purtăm în lăuntrul nostru Împărăția lui Dumnezeu. Căci dacă avem în noi slava Lui, avem în noi Împărăția Sa și ne îndreptăm continuu spre Împărăția Lui cea veșnică. Așa că viața noastră de aici e plină de veșnicia noastră, dacă Împărăția Lui e în noi.
Astfel, „fiecare ceas din viață ascunde în el posibilitatea schimbării” noastre. A schimbării continue în bine. Pentru că putem folosi „ceasul fiecărei zile pentru a ne elibera de păcat și pentru a [ne] înnoi viața” noastră. De aceea, „fiecare clipă care trece și [în care] omul n-a luat în ea decizia pentru realizarea sa în bine, este o clipă sau un timp pierdut”. Dar dacă a făcut din viața lui o viață a slujirii lui Dumnezeu, timpul este o împlinire duhovnicească imensă, pentru că e o arvună a vieții veșnice. Pentru că, ceea ce trăiești acum, plin fiind de slava lui Dumnezeu, vei trăi infinit mai mult întru Împărăția Sa cea veșnică.
Trăim fiecare zi în ritmul liturgic al Bisericii, în acest dumnezeiesc ritm al Bisericii. Dar fiecare dintre noi îl trăim pe cât avem puterea să cuprindem din teologia și din asceza fiecărei zile. Pentru că fiecare Sfânt în parte pomenit și fiecare praznic al Bisericii ne spun lucruri esențiale pentru viața noastră. Căci ne învață cum să gândim teologic, cum să iubim dumnezeiește, cum să trăim împreună cu Dumnezeu viața noastră. Și dacă pe fiecare zi ne nevoim să înțelegem teologia Bisericii cea pentru noi și să o facem una cu viața noastră, viața noastră este o mare împlinire dumnezeiască.
Dar nu putem înțelege valoarea timpului nostru în mod real, dacă nu înțelegem că „timpul este darul cel mai de preț al vieții noastre”. Că el e darul lui Dumnezeu pentru noi, cei zidiți de El din iubire nesfârșită, pentru ca să ne mântuim în perimetrul său. Noi puteam să nu fim nicidecum, dar El ne-a adus la existență. Și zilele vieții noastre, acestea, care sunt puține, sunt de maximă importanță pentru noi, căci noi trebuie să realizăm în ele o continuă sporire a noastră în viața cu Dumnezeu. În ele trebuie să ne sfințim continuu, pentru a fi proprii vieții veșnice cu Dumnezeu.
Cu alte cuvinte, dacă nu trăim cu Dumnezeu, viața noastră e fără rost, pentru că nu se împlinește veșnic. Numai trăită împreună cu El viața noastră e o împlinire nesfârșită, pentru că are consecințe veșnice bune. Și astfel, viața noastră, cea atât de scurtă, își arată maxima ei plenitudine în veșnicia noastră, pentru că, în ciuda scurtimii ei, noi moștenim Împărăția Lui cea veșnică. Iar Sfinții, cei care au biruit adversitatea lumii și puținătatea timpului, ne spun cu toții cât de importantă e viața de aici cu Dumnezeu, pentru că ne arată împlinirea lor cea desăvârșită.
De aceea, iubiții mei, azi e ziua mântuirii, pentru că în fiecare zi putem să ne lucrăm mântuirea noastră! Iar viața cu Dumnezeu nu are planuri de îmbogățire și de stăpânire a pământului, pentru că omul credincios are în prim-plan umplerea lui de viața lui Dumnezeu. Și când ești plin de slava Lui și de virtuți dumnezeiești, atunci ești cu adevărat bogat, pentru că te stăpânești duhovnicește. Pentru că sufletul și trupul nostru sunt bogăția noastră cea veșnică, dacă pe ele le îndumnezeim încă de acum, din scurta noastră viață pământească.
Și când ne urăm unii altora ani mulți și frumoși, ne dorim ca viața noastră să fie plină de frumusețea lui Dumnezeu. Ne dorim ca viața noastră să fie plină de sfințenia Lui. Pentru că sănătatea e bună, când cu ea ne lucrăm zilnic mântuirea noastră, și pe ea o folosim rău, când, pe baza ei, facem păcate în neștire. De aceea, nu trebuie să ne lăudăm cu sănătatea pe care o avem, dacă nu I-o închinăm lui Dumnezeu. Dacă nu facem din sănătatea și din puterea noastră un izvor de viață pentru noi, ne umplem pe fiecare zi de moarte. Pentru că moartea noastră e formată din păcatele noastre, din cele pe care le facem pentru că putem, pentru că ne place, pentru că nu suntem conștienți de ceea ce facem.
Dar viața bună și binecuvântată de Dumnezeu e cea pe care o trăim cu Dumnezeu. E cea în care ne mântuim, în care dobândim viața veșnică cea fericită, adică Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că viața de aici, trăită ca vremea mântuirii noastre, este ușa de intrare în Împărăția lui Dumnezeu. Fiindcă trăim dimpreună cu Tatăl, cu Fiul și cu Sfântul Duh Dumnezeu viața noastră și, împreună cu Dumnezeul nostru treimic, noi intrăm întru Împărăția Sa cea veșnică.
Mult spor și multă împlinire dumnezeiască în noul an bisericesc 2024-2025! Dumnezeu e cu noi și ne întărește pe fiecare în parte, dacă vrem să facem în fiecare clipă voia Lui! Amin!
