Pregătirea și împodobirea Sfintei Cruci are loc în ajunul Praznicului Înălțării Sfintei Cruci și cuprinde în sine o rânduială deosebită, ce implică momente emoționante de natură duhovnicească.
Conform tradiției vechi statornicite în sânul Bisericii noastre, împodobirea Sfintei Cruci se face cu multă credință și bucurie, cu flori și busuioc. Dar este o bucurie învăluită și de tristețe pentru faptul că ne aduce aminte de cea mai însemnată tragedie din Univers: răstignirea și moartea pe cruce a Domnului nostru Iisus Hristos, scrie doxologia.ro.
Trebuie să precizăm faptul că Sfânta Cruce trebuie să iasă în evidență, nu aranjamentul floral, deci totul trebuie realizat cu bun mult gust. Dacă vom avea o vedere liturgică, duhovnicească, vom cunoaște că Sfânta Cruce strălucește oricum în însemnătatea ei și nu este nevoie de prea mult exces de zel în a o acoperi cu prea multe flori!
Astfel, conform rânduielii tipiconale, în ajun are loc pregătirea (împodobirea) Sfintei Cruci. Apoi, după Otpustul slujbei Vecerniei Mici (unde este cazul – de regulă în mănăstiri și catedrale chiriarhale), ori înaintea slujbei Vecerniei Mari, preotul așază Cinstita Cruce pe Sfânta Masă, în locul Sfintei Evanghelii, peste Antimis (nedesfăcut), iar Evanghelia o pune mai sus (spre răsărit) pe Sfânta Masă și se aprinde înaintea Crucii lumânare sau candelă care stă aprinsă până la vremea scoaterii cinstitei Cruci, care are loc la sfârșitul Utreniei, printr-o rânduială specială, când va fi scoasă spre închinare credincioșilor, în mijlocul bisericii (conform rânduielii din Minei sau din Tipic).
Înainte de începerea Sfintei Liturghii, ea se așază pe iconostas (în partea dreaptă), și va sta acolo până la Odovania (sfârșitul) Praznicului, adică 21 septembrie.
Înălţarea Sfintei Cruci marchează şi două evenimente solemne: aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către Macarie al Ierusalimului, la data de 14 septembrie 335 – prin implicarea Sfintei Împărătese Elena) şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
