miercuri, mai 14, 2025
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Săptămâna Patimilor. Sfânta și Marea Luni

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
29/04/2024
in Religie, Sinaxar
136
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Luni, în Săptămâna Patimilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vândut de frații săi cu treizeci de arginți. El este o preînchipuire a lui Hristos, care a fost vândut de Iuda. Acuzat de desfrânare, ajunge în temniță. În urma tălmăcirii unor vise, este scos din închisoare și pus administrator peste tot Egiptul. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruinței lui Hristos asupra păcatelor lumii. Tot în această zi se face pomenire și de smochinul neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod. E o pilda dată omului, din care trebuie să rețină, că Dumnezeu este atât iubire cât și dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va răsplăti, ci va și pedepsi pe cei ce nu au rodit.

Evanghelia ce se citește în Lunea Mare

Alte articole

Pr. prof. John Behr a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” din partea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

14/05/2025

Ministrul Culturii: Biserica nu este doar martor și actor al istoriei, ci una din forțele sale constitutive

14/05/2025

Slujba Utreniei (numită denie) săvârșită în serile Duminicii Floriilor și a zilelor de luni și marți din Săptămâna Patimilor sunt grupate în jurul temei Mirelui, inspirate din Pilda celor zece fecioare (Matei 24, 1-13) care cheamă la pregătirea pentru A Doua Venire a lui Hristos, căci „în mijlocul nopții vine furul”.

Articolul anterior

Glas de copii la Florii. Cerc misionar-pastoral în parohia „Sfântul Nicolae” Leorda Botoșani

Articolul următor

Eroii trăiesc prin urmașii lor, ca niște rădăcini care consolidează, renasc și hrănesc pământul. Ziua Veteranilor de Război sărbătorită la Botoşani

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Pr. prof. John Behr a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” din partea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

de editor-dariusdamian
14/05/2025
0

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prima instituție de învățământ superior din România, i-a acordat în data de 14 mai,...

Ministrul Culturii: Biserica nu este doar martor și actor al istoriei, ci una din forțele sale constitutive

de editor-dariusdamian
14/05/2025
0

Biserica nu este doar martor și actor al istoriei, ci una din forțele sale constitutive, a afirmat Natalia Intotero, Ministrul...

Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste marcată în Protopopiatul Botoșani

de editor-dariusdamian
14/05/2025
0

Ziua de 14 mai a fost marcată în Protopopiatul Botoșani prin slujirea Dumnezeieștii Liturghii și a Parastasului în cinstea tuturor...

În acest an sunt planificate 120 de tabere în toate zonele Arhiepiscopiei Iașilor

de editor-dariusdamian
14/05/2025
0

Biserica „Sfântul Sava cel Sfințit” din Iași a găzduit luni o întâlnire de lucru la care au participat 35 de...

Articolul următor
Eroii trăiesc prin urmașii lor, ca niște rădăcini care consolidează, renasc și hrănesc pământul. Ziua Veteranilor de Război sărbătorită la Botoşani

Eroii trăiesc prin urmașii lor, ca niște rădăcini care consolidează, renasc și hrănesc pământul. Ziua Veteranilor de Război sărbătorită la Botoşani

ARTICOLE RECOMANDATE

19 martie 1865 – A încetat din viață Nicolae Filimon, întemeietorul romanului românesc

19 martie 1865 – A încetat din viață Nicolae Filimon, întemeietorul romanului românesc

2 luni ago
Tentative de fraudă în Sistemul de garanție-returnare

Tentative de fraudă în Sistemul de garanție-returnare

4 zile ago
Bucurie pentru micuții botoșăneni: Teatrul Vasilache le oferă „Micul Prinț”!

Bucurie pentru micuții botoșăneni: Teatrul Vasilache le oferă „Micul Prinț”!

8 luni ago
„Sfânta Cununie – icoana pământească a unirii tainice a lui Hristos cu Biserica în teologia patristică a primelor secole”. Conferință organizată de Asociația Preoteselor Sucevene

„Sfânta Cununie – icoana pământească a unirii tainice a lui Hristos cu Biserica în teologia patristică a primelor secole”. Conferință organizată de Asociația Preoteselor Sucevene

5 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    304 distribuiri
    Share 122 Tweet 76
  • Festivalul Instituțiilor de Cultură, ediția a III-a, Botoșani 2024

    211 distribuiri
    Share 84 Tweet 53
  • O biserică din județul Botoșani, închinată Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, va fi sfințită de Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan

    190 distribuiri
    Share 76 Tweet 48
  • Arhimandrit Ioan Harpa: „Viața noastră nu are nici un sens, dacă este ruptă de Biserică”. Predică la începutul Anului Bisericesc

    179 distribuiri
    Share 72 Tweet 45

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Pr. prof. John Behr a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” din partea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

14/05/2025

Echipa Liceului cu Program Sportiv Botoșani este campioană națională în cadrul competiției ONSS – Cupa ING, U18

14/05/2025

Ministrul Culturii: Biserica nu este doar martor și actor al istoriei, ci una din forțele sale constitutive

14/05/2025

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței