Prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou este de secole un moment de mare bucurie pentru credincioșii de pe aceste meleaguri și nu numai. Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” îmbracă în perioada 22-24 iunie veșminte luminoase, cu prilejul cinstirii liturgice a ocrotitorului ei, relatează Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Anul acesta, sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava va fi nu doar un prilej pentru un pelerinaj de trei zile în Cetatea Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, ci și ocazia de a participa la un amplu program liturgic și cultural.
Unul dintre cele mai așteptate evenimente din seria manifestărilor dedicate hramului va avea loc sâmbătă, 22 iunie 2024, începând cu ora 18:00, când pelerinii sunt invitați să ia parte la Procesiunea „Calea Sfinților”. Racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou va fi purtată de clerici și monahi pe străzile orașului Suceava.
Procesiunea va avea loc pe următorul traseu:
Ieșirea din curtea Catedralei Arhiepiscopale cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou se va face pe Strada Ion Vodă Viteazu, iar prima oprire va fi la Biserica „Învierea Domnului”. Apoi, procesiunea se va îndrepta spre Strada Ana Ipătescu, cu oprire la Biserica Domnițelor, după care se va merge pe Strada Petru Rareș, cu oprire la Biserica „Sfântul Dumitru”. Se vor străbate Strada Curtea Domnească, Strada Vasile Alecsandri și Strada Mihai Eminescu, următoarea oprire fiind la Biserica „Sfântul Nicolae”. De aici se va pleca pe Strada Mărășești spre Biserica „Nașterea Domnului” (Catedrala), unde va fi cea de-a cincea oprire. După această oprire, se va merge pe Bulevardul George Enescu și Strada Universității, o nouă oprire fiind prevăzută în intersecția Nordic. Următoarea oprire va avea loc în fața Universității „Ștefan cel Mare”. De aici se va pleca pe Bulevardul 1 Mai spre Primăria Municipiului Suceava și spre Palatul de Justiție, unde vor avea loc alte două opriri. Traseul va continua spre Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, unde va fi cea de-a zecea oprire, iar apoi se va coborî pe Strada Mitropoliei până la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.
În dimineața zilei de duminică, 23 iunie, va fi săvârșită Sfânta Liturghie arhierească, iar de la ora 18:00 va avea loc un moment artistic deosebit, devenit deja tradiție în ajunul hramului, concertul de muzică bizantină.
După încheierea concertului, pe scena amenajată în incinta ansamblului monastic va avea loc slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, urmată de Sfânta Liturghie de noapte, oficiată în paraclisul Catedralei Arhiepiscopale.
Luni, 24 iunie, când este pomenită aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou în Cetatea Sucevei, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de mai mulți ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului.
Programul hramului Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” va fi încheiat de Parastasul Voievozilor, slujbă de pomenire a domnilor Moldovei, care va avea loc în Cetatea de Scaun a Sucevei.
Evenimentele prilejuite de sărbătoarea hramului Catedralei Arhiepiscopale din Suceava – Aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou vor fi transmise în direct pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și a partenerilor media.
În aceste zile de sărbătoare pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, credincioșii sunt așteptați în număr mare pentru a se închina la racla cinstitelor moaște ale sfântului mare făcător de minuni și grabnic ajutător.
Un articol de Irina Ursachi