Una dintre multele minuni care au loc, în fiecare an, în zilele noastre este aceea a arătării Sfintei Lumini la Sfântul Mormânt la Învierea Domnului, adică a acelei lumini neaprinse de mână omenească. Asupra acestui lucru există numeroase mărturii, sute şi sute de credincioşi fiind prezenţi în momentul când, la Învierea lui Hristos, luminează pe pământ pentru câteva clipe un foc nematerial, o lumină care poate fi ţinută în mână fără a te arde, scrie doxologia.ro.
Procesiunea este măreaţă. Patriarhul cu tot sinodul, arhimandriţii, stareţii mănăstirilor din Țara Sfântă, monahi şi fraţi, toată Frăţia Sfântului Mormânt, la care se adaugă şi pelerinii clerici, stau înşiruiţi pe două rânduri într-o ordine desăvârşită. Apoi merg de la altarul Bisericii Învierii spre Sfântul Mormânt, în sunete de clopot şi toacă, împletite cu glasurile neîntrecute ale slujitorilor. Întreg văzduhul este numai sunet şi cântare. Procesiunea se face fără lumânări aprinse şi în toată biserica nu se află nici o candelă sau lumânare aprinsă.
Toţi creştinii ţin în mâini buchetele de lumânări, câte treizeci şi trei, după numărul anilor pământești ai Mântuitorului, şi, cu privirile aţintite spre Sfântul Mormânt, sunt într-o încordată aşteptare. Procesiunea slujitorilor înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt şi cele două capete ale şirului se ajung înfăşurându-l ca o uriaşă panglică vie. Dumnezeu este centrul existenţei, toată făptura se roteşte în jurul lui Hristos, prin Care toate viază şi se mişcă. Chipurile luminoase ale slujitorilor, tineri şi cu trăsături îngereşti, preînchipuie mulţimea tinerilor în haine albe din jurul tronului Mielului, din Apocalipsă, iar cântarea lor este bărbătească şi plină de frumuseţe. Mormântul Domnului este pecetluit de cu seara.
După a treia înconjurare se despecetluieşte uşa. Patriarhul intră înlăuntru, adună cu mâinile vata de pe lespedea Sfântului Mormânt (care era dinainte aşezată acolo), şi care se aprinde acum cu o lumină fosforescentă, care nu arde şi iese cu ea afară la mulţime… Un strigat de uimire cutremură toată biserica şi ropotele de aplauze ale unei nestăvilite bucurii umplu văzduhul. Minunea s-a mai petrecut o dată.
Toată lumea se înghesuie să-şi aprindă buchetul de lumânări de la Sfânta Lumină şi în câteva clipe întreaga biserică este o mare de foc. „Acum toate s-au umplut de lumină, şi cerul şi pământul”. Paştile reprezintă sărbătoarea luminii, a biruinţei, a bucuriei şi totodată inaugurare, început al împărăţiei celei veşnice.
Aşa cum pe Tabor Domnul şi-a arătat o clipă ucenicilor slava Sa, tot aşa şi acum, la Sfântul Mormânt prin Sfânta Lumină, Hristos Cel înviat străluceşte o rază a slavei Sale peste cei adunaţi la ospăţul cel de taină al Învierii Sale. Dar totul durează doar câteva clipe; e o icoană, o arvună numai şi încă nu e bucuria cea deplină.
De aceea, în ziua Învierii, Biserica cântă cu dorire: „O, Paştile cele mari şi preasfinţite, Hristoase…! Dăruieşte-ni-le însa mai adevărat, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale”! Hristos a înviat!
Sursa: doxologia.ro
