sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

SINAXAR ORTODOX 2026: Învierea Domnului

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
11/04/2026
in Religie
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

  Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos a avut loc pentru că  moartea n-a putut să-L ţină. Primind moartea de bunăvoie, Fiul lui Dumnezeu a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn. Înviind a treia zi din mormântul Său, El S-a făcut început  al învierii celor adormiţi. În intervalul dintre moartea ispăşitoare de pe Golgota şi Învierea lui Hristos, se petrece slăvita şi biruitoarea Sa coborâre în iad, adică în locuinţa celor osândiţi. Chiar şi atunci când trupul lui Hristos se afla în mormânt, în timpul celor trei zile, iubirea Sa era activă, scrie doxologia.ro.

El a folosit acest timp ca să coboare, cu sufletul Său, până în adâncimile iadului, în abisul morţii. Domnul nostru Iisus Hristos, Şi-a reamintit de morţii Săi  şi a coborât la ei ca să le spună vestea cea bună a mântuirii. Hristos, al doilea Adam, Omul desăvârşit, aplecându-Se peste  omul vechi, l-a prins   de mâna dreaptă şi l-a tras în sus. Iisus a coborât în locuinţa celor morţi şi a predicat Evanghelia patriarhilor, sfinţilor, profeţilor, regilor şi martirilor Vechiului Testament, conducându-i pe ei din iad spre Cer. Aceştia erau duhurile din închisoare cărora Mântuitorul le-a oferit vestea cea bună a mântuirii  şi declarând iertarea păcatelor, care este primită de către aceia care cred în El.

Alte articole

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Misiunea lui Hristos în iad era de a desăvârşi lucrarea Sa mântuitoare. Scopul Său era să vestească mântuirea nu numai celor vii, ci şi drepţilor care au murit. Coborârea lui Hristos în iad, ca Biruitor, reprezintă actul eliberator al lui Dumnezeu. Domnul Se situează pe Sine în faţa puterii morţii, spre a străpunge împărăţia morţii şi a prăda puterea ei. Moartea nu mai este stăpână peste propria sa casă, fiindcă, din momentul când Iisus S-a coborât în iad, El este Stăpânul ei, El este Suveranul atotputernic. „Mort am fost, şi iată, sunt viu în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului“.

Moartea rămâne încă ultimul duşman pe care omul trebuie în sfârşit să-l învingă. Însă, creştinul credincios trăieşte întru Domnul Care a biruit moartea. Domnul nostru S-a coborât în iad ca Biruitor, ca „Începător al vieţii“. El S-a coborât în iad nu ca tovarăş de suferinţă, ci ca un strălucit Cuceritor. Domnul nostru apare în iad nu ca un prizonier al acestuia, ci ca un puternic Izbăvitor al celor întemniţaţi în el; nu ca un sclav, ci ca un Stăpân al vieţii.

Mâna care se întinde să prindă mâna lui Adam, totodată, se întinde ca să-i îmbrăţişeze şi pe urmaşii lui Adam, pentru că şi noi suntem legaţi de moarte şi ţinuţi prizonieri de puterea păcatului. Din neliniştea pe care o avem în faţa morţii, ne ridică la o nezdruncinată nădejde în viaţa înviată. Din frica de viitor, Hristos ne ridică la bucuria deplină, iar din ostilitatea lumii  trecătoare,  ne ridică la prietenia durabilă cu Dumnezeu.

Tags: Învierea
Articolul anterior

Patriarhul Daniel a primit Sfânta Lumină de la Ierusalim: Este o binecuvântare pentru toate popoarele

Articolul următor

Sfânta Lumină de la Ierusalim

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Sâmbătă, 12 septembrie, Parohia Cișmea-Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale...

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

La începutul unui nou an bisericesc, Protopopiatul Dorohoi a dat startul unui nou parcurs catehetic dedicat copiilor, în cadrul Proiectului...

Cuvântul zilnic:Tristețea

Ce este sănătatea și cum o păstram

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Se tot vorbește de sănătate în ultimul timp și asta nu este o întâmplare. Evoluția omului a adus odată cu...

Hramul de vară al Mănăstirii Gorovei a adunat sute de pelerini și zeci de slujitori ai altarului

Pelerinaj la Mănăstirea Gorovei, organizat de Parohia Satu Nou, Dorohoi

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Credincioșii din Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Satu Nou, Dorohoi, sunt invitați să participe la un pelerinaj la Mănăstirea...

Articolul următor
Sfânta Lumină de la Ierusalim

Sfânta Lumină de la Ierusalim

ARTICOLE RECOMANDATE

Decalog la Sfântul Arhidiacon Ștefan

Decalog la Sfântul Arhidiacon Ștefan

2 ani ago
Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași a aniversat 385 de ani de la înființare

Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași a aniversat 385 de ani de la înființare

2 ani ago
12 noiembrie 1869 – A decedat scriitorul român Gheorghe Asachi

1 martie 1788 – S-a născut Gheorghe Asachi, cărturar, enciclopedist și scriitor al începuturilor literaturii române

7 luni ago
11 august 1456 – A încetat din viață Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei

11 august 1456 – A încetat din viață Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei

1 an ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței