Sfântul Prooroc Iona a trăit în secolul VIII înainte de Hristos., urmând prorocului Elișa în regatul de nord al lui Israel. El a fost fiul lui Amittai din Gat-Hahefer, din seminția lui Zabulon, aproape de orașul Azot. A profețit între anii 830-800 î.Hr (4 Regi 14, 25).
Mama Sfântului Proroc Iona, rămasă văduvă, a trăit în Sarepta Sidonului. Ea este cea care l-a hrănit pe Sfântul Proroc Ilie din sărăcia ei, deși erau vremuri de foamete cumplită. Prin minune dumnezeiască, câtă vreme Sfântul Ilie a stat în casa ei, vadra de făină nu a scăzut și ulciorul de untelemn nu s-a împuținat.
Tot atunci, Iona, fiind prunc, s-a îmbolnăvit și a murit, moment în care sărmana văduvă i-a reproșat lui Sfântului Proroc Ilie: „Ce ai avut cu mine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca să-mi pomenești păcatele și să-mi omori fiul?”
Atunci Ilie a răspuns: „Dă-mi fiul tău.”
Și l-a luat pe micul Iona în brațe, s-a suit în foișorul unde locuia și l-a pus pe patul său. Apoi, Prorocul a strigat către Dumnezeu zicând: „Doamne, Dumnezeul meu, oare și văduvei la care locuiesc îi faci rău, omorând pe fiul ei?”.
Și suflând de trei ori peste copil a strigat din nou cu glas mare către Dumnezeu: „Doamne, Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el” (3 Regi 17, 18-21).
Iar Dumnezeu a înviat pruncul care avea să devină el însuși un mare profet.
Sfântul Proroc Iona a fost trimis de către Dumnezeu să-i îndemne pe niniviteni (locuitorii cetății Ninive, capitala imperiului asirian) la pocăință pentru viața lor păcătoasă.
Iona, însă, temându-se să nu fie ucis de niniviteni, fuge la Tarsis, port din Fenicia, sperând că se poate ascunde de mânia Domnului.
Corabia pe care se îmbarcă este cuprinsă de o furtună devastatoare, care o scufundă. Ajuns în valuri, Sfântul Proroc Iona este înghițit de un chit (pește mare – balenă – balaur de mare) în burta căruia petrece trei zile și trei nopți, perioadă în care se roagă lui Dumnezeu pentru iertare, stând în picioare și cu mâinile orizontale, în formă de cruce.
Domnul i-a ascultat ruga fierbinte și chitul l-a vărsat pe uscat, primind din nou poruncă să meargă la Ninive.
De data aceasta, Sfântul Proroc Iona se supune. El îi avertizează pe niniviteni că au trei zile pentru a se pocăi, altminteri cetatea lor va fi rasă de pe fața pământului. Iar locuitorii cetății au crezut în mesajul adus lor de Iona: însuși împăratul a lepădat veșmintele sale somptuoase, s-a îmbrăcat în sac și a șezut în cenușă, dând poruncă în toată cetatea să se păstreze post negru, nu numai oamenii ci și animalele, și nici măcar apă să nu bea.
După modelul împărătesc, toți ninivitenii s-au îmbrăcat în saci și s-au pocăit.
Văzând Dumnezeu căința lor adevărată, i-a miluit și n-a mai adus asupra lor relele prorocite de Iona, care striga către Domnul: „Rușine mare s-a lăsat asupra mea, Doamne, cuvintele mele rămânând de ocară… Mai bine este mie să mor decât să mai trăiesc”. Atunci Domnul l-a dojenit și auzind dojana, Sfântul Proroc Iona a ieșit din Ninive, împreună cu mama sa, călătorind în Asiria.
Și sculându-se Sfântul Prorooc Iona după foamete, a mers la pământul lui Iuda, și a îngropat pe mama sa aproape de Balanul Deborei, și a locuit în pământul Senaar.
Dând slavă Lui Dumnezeu și mergând în căile Lui, a fost îngropat cu mare cinste, iar aceasta s-a petrecut, cu opt sute de ani, înainte de venirea Lui Hristos. Trupul Sfântului Proroc Iona a fost pus în peștera lui Cenezeu, care fusese judecătorul unui trib (conducătorul unui trib).
Considerat unul dintre cei 12 profeți ziși „mici”, Sfântul Proroc Iona nu are nici o referire în Cartea sa la venirea Mântuitorului. Totuși, cele trei zile și trei nopți petrecute de Sfântul Proroc Iona în burta chitului prefigurează moartea și Învierea lui Hristos.
