Acest Sfânt Cuvios s-a născut în Antiohia Siriei în anul 521. Încă de la şase ani, după ce tatăl său, Ioan, a murit în timpul unui cutremur, cu binecuvântarea mamei sale, Sfânta Marta (pomenită la 4 iulie), a mers în Seleucia, pustnicind în muntele Pilasa. Descoperind pe vârful muntelui o mănăstire al cărei egumen era stâlpnic, cu numele Ioan, a deprins de la el pravila vieţii de stâlpnic. Şi, nădăjduind tânărul Simeon să urmeze părintelui său, se trudea în priveghere necontenită, în rugăciune stăruitoare şi în post neîntrerupt. Şi se arăta atât de blând încât şi fiarele cele sălbatice veneau la el, fără teamă, şi îl urmau, ca nişte mieluşei.
Acolo a început a se deprinde cu viaţa călugărească cea grea şi cu răbdarea. Deseori, avea dumnezeieşti arătări, care-l îndemnau să facă faptele cele bune şi de cele rele să fugă. Pentru aceasta, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea tămăduirii bolilor. Fiindu-i tulburată liniştea, de vreme ce mult popor venea la el, a primit poruncă să meargă la Muntele Minunat, într-un loc înalt şi stâncos, unde a zidit o mănăstire, cu ajutorul celor tămăduiţi, şi acolo vieţuia în linişte. Şi, fiind sfinţit preot, în fiecare duminică, după Sfânta Liturghie, primea de la înger pâine cerească, din care gustând de trei ori, nu mai avea nevoie de nici o altă hrană pământească, scrie doxologia.ro.
La Muntele Minunat a continuat să ducă o viaţă aspră, urcându-se în vârful unui stâlp. Şi stătea în picioare, sau rezemat de îngrăditura ce şi-o făcuse în jurul său, sub cerul liber, şi iarna, şi vara. Şi a trăit în această luptă şi răbdare, peste firea omenească, vreme de 66 de ani, neputând să doarmă, ci doar aţipind puţin şi rugându-se fără odihnă. Pentru viaţa lui plină de sfinţenie, a fost cinstit de toţi creştinii ortodocşi.
El a trecut la cele veşnice, în vârstă de 71 de ani, în 24 mai 592. El trebuie deosebit de celălalt Sfânt Simeon, tot stâlpnic, pomenit la 1 septembrie, care a trăit mai înainte, între anii 388-459, şi a cărui mănăstire se afla aproape de Alep (astăzi în Siria). Sfântul Cuvios Simeon a alcătuit mai multe scrieri: scrisori şi cuvinte duhovniceşti, tropare şi rugăciuni, din care o parte s-au păstrat până astăzi.
Mănăstirea sa, aflată nu departe de Antiohia (astăzi în Turcia), locuită mai ales de călugări georgieni, şi-a continuat existenţa, în ciuda deselor năvăliri ale păgânilor, până în veacul al XIII-lea. Moaştele sale au fost aduse mai târziu în Imperiul bizantin, iar cinstitul său cap a ajuns în Moldova, fiind aşezat în Mănăstirea Neamţ de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare (1457-1504). Pentru rugăciunile Cuviosului Simeon, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Sursa video: Justinian Filokalis
