Sfântul Marele Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305), s-a născut în Capadocia, într-o familie creștină de origine greacă și a fost învățat din tinerețe în dreapta credință. Când tatăl său a trecut la cele veșnice, Sfântul s-a mutat cu mama sa din Capadocia în Palestina, unde se aflau originile familiei sale și unde mai aveau moșteniri, scrie doxologia.ro.
Ajuns la vârsta desăvârșirii și fiind frumos la chip și viteaz în luptă, prin osteneală, pricepere și destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut remarcat și prețuit și în scurtă vreme a cucerit cele mai mari cinstiri, până la dregătoria de conducător de oaste, în garda împăratului. Se știe că, deși era păgân, împăratul Dioclețian nu a luat nici o măsură împotriva creștinilor până la anul 303. Acest lucru a îngăduit creștinilor vrednici să urce până la cele mai înalte slujbe în împărăție. În anul 303 însă, din îndemnul ginerelui său Galeriu pe care Dioclețian l-a luat ca însoțitor la domnie (tetrarh), a aprins prigoana împotriva creștinilor.
Istoria creștinătății stă martoră că, din anul 303 și până la 313 (anul Edictului de la Milan, prin care Sfântul împărat Constantin cel Mare garanta tratarea creștinilor cu bunăvoință), Biserica a trecut printr-o cutremurătoare încercare și o sângeroasă probă: creștinii au fost siliți să aleagă, cu prețul vieții lor, între zeii păgâni și Iisus Hristos. Cunoscând decretul de prigonire împotriva creștinilor, îndată Gheorghe s-a înfățișat singur înaintea împăratului Dioclețian și, înaintea întregii curți împărățești, a mărturisit deschis că este creștin și că înțelege să slujească în oastea împăratului ca ucenic al lui Hristos.
Uimit de această mărturisire și îndemnat de Galeriu, Dioclețian a dat poruncă să fie dus în temniță și supus la chinuri, ca să se lepede de credință. Și a fost trecut prin toate vămile muceniciei: loviri cu sulița, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapă cu var, încălțăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaia cu vine de bou. Toate acestea și altele asemenea le-a îndurat cu bărbăție Sfântul Mucenic Gheorghe rămânând tare în credință.
Mucenicii sunt creștini aleși, luminați de Dumnezeu pentru a duce lupta împotriva păgânătății și a diavolului. Drept aceea, în toiul prigonirilor și în clipele când sunt puși la încercările cele mai sângeroase, Mântuitorul îi luminează cu puteri dumnezeiești care le ocrotesc trupul împotriva suferințelor. Deci, mulți dintre cei de față, văzând chinurile de moarte prin care trecea Sfântul Marele Mucenic Gheorghe și că rămâne viu și nevătămat, s-au lepădat de idoli și au venit la credința în Hristos, slăvind într-un glas pe Dumnezeul creștinilor.
Mai mult, în vremea ținerii lui în temniță, Sfântul Gheorghe a înviat un mort, doar atingându-se de el. Însăși împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, văzând acestea, a mărturisit credința în Hristos, fiind și ea trecută în rândul sfinților mucenici. În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece cu onoruri și cu făgăduințe, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos.
În fața acestei mărturisiri și, văzând că toate încercările lui sunt zadarnice, Dioclețian a dat porunca să li se taie capetele, și Mucenicului și împărătesei Alexandra. Așadar, ostașii i-au scos afară din cetate, dar, pe drum, înainte de a ajunge la locul de tăiere, împărăteasa, slăbind cu trupul, și-a dat duhul. Iar, când au ajuns la locul hotărât, Sfântul și-a ridicat glasul și s-a rugat cu căldură, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite.
Astfel, rugându-se, cu bucurie și-a plecat capul sub sabie în ziua de 23 aprilie, păzind până la capăt credința fără prihană și luând cununa cea neveștejită din mâna lui Hristos, Domnul său. Trupul său a fost aruncat în groapa comună a sclavilor, iar mai târziu a fost luat de creștini și dus în orașul Lida din Palestina.
Sursa video: Radu Cimpoi
