marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Starețul Mănăstirii Bisericani, protos. Serafim Mihali, a fost înmormântat

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
20/07/2026
in Reportaj
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Obștea mănăstirii nemțene l-a condus pe ultimul drum pe părintele protosinghel Serafim Mihali, cel care a cârmuit așezământul monahal timp de 32 de ani. Slujba Înmormântării a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, împreună cu un numeros sobor de stareți, preoți și diaconi, scrie ziarullumina.ro.

Numeroși părinți, ucenici și apropiați ai starețului și-au luat rămas-bun în această duminică de la cel care, timp de aproape 32 de ani, a slujit obștea monahală a Sfinților Iosif și Chiriac de la Bisericani. Părintele Serafim Mihali a trecut la cele veșnice în după-amiaza zilei de joi, 16 iulie, în urma unui infarct. Slujba Înmormântării a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată în biserica așezământului monahal, de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.

Alte articole

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Sărbătoare de hram la Parohia Stănești, județul Botoșani

Sărbătoare de hram la Parohia Stănești, județul Botoșani

27/10/2026

După citirea rugăciunilor de dezlegare, Preasfinția Sa a dat citire mesajului de condoleanțe transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Protosinghelul Serafim Mihali (1963-2026) – slujitor smerit, harnic și blând al Bisericii”:

Totodată, părintele arhim. Petroniu Marin, exarh de Neamț, a transmis cuvântul de mângâiere al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei:

„Cu toate că astăzi este înconjurat de un sobor de preoți de la mănăstiri și parohii, de monahi și monahii, de familia sa după trup și de mulțimea credincioșilor pe care, de-a lungul vieții, i-a primit cu dragoste părintească, chipul părintelui Serafim nu poartă amprenta suferinței pământești, ci oglindește o pace adâncă. Este bucuria sfântă a slugii bune și credincioase care a trecut pragul veșniciei pentru a se întâlni, în sfârșit, cu Domnul și Mântuitorul Său, pe Care L-a iubit și Căruia I-a slujit mai înainte de toate și mai presus de orice.

Astăzi, când clopotele anunță că starețul Mănăstirii Bisericani se mută în Biserica din Ceruri, să ne amintim de sfinția sa ca de un om care a împlinit poruncile lui Dumnezeu, un model de smerenie și blândețe, un slujitor smerit, rugător și râvnitor.

La ceasul acestei tainice mutări la Domnul, să ne aducem aminte de cuvântul Psalmistului care spune: «vedea-vor mulți și se vor teme și vor nădăjdui în Domnul» (Psalmul 39, 5), și să ne rugăm ca, prin mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinților Cuvioși Iosif și Chiriac de la Bisericani și ale Sfântului Serafim de Sarov, a cărui cinstire se face astăzi, mult-Milostivul Dumnezeu, Cel ce S-a făcut nouă «dreptate și sfințire și izbăvire sufletelor»”, să ierte păcatele robului Său, Serafim protosinghelul, și să îl «învrednicească de strălucirea și veselia Sfinților întru Împărăția Sa»”.

La finalul slujbei, sicriul cu trupul neînsuflețit a fost purtat de preoți în jurul sfântului lăcaș pe care l-a ctitorit, iar apoi cortegiul s-a îndreptat spre mormântul părintelui stareț, aflat lângă absida Sfântului Altar. Acolo, după așezarea sicriului în mormânt și cântarea „Veșnica pomenire!”, cei prezenți au făcut 12 închinăciuni, rugându-se pentru sufletul adormitului Serafim protosinghelul.

Sursa: ziarullumina.ro

Tags: Serafim Mihali
Articolul anterior

20 iulie 1868 – S-a născut Miron Cristea, primul patriarh al României

Articolul următor

Unul dintre cei mai rafinați și sensibili artiști va fi evocat la Botoșani: „Zilele Constantin Dracsin”

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Sărbătoare de hram la Parohia Stănești, județul Botoșani

Sărbătoare de hram la Parohia Stănești, județul Botoșani

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din localitatea Stănești, comuna Lunca, au sărbătorit hramul bisericii parohiale, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie,...

Proclamarea sărbătorii „Soborul Sfinților Martiri Militari”

Proclamarea sărbătorii „Soborul Sfinților Martiri Militari”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

De sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimi­trie, Izvorâtorul de Mir, astăzi, 26 octombrie, când este serbată și Ziua Clerului Militar, a...

250 de ani de la aducerea moaștelor Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou la Bucureşti

„Am venit din respect și dragoste pentru sfinți” – pelerinii Sfântului Dimitrie cel Nou

de editor-dariusdamian
26/10/2026
0

Credincioși din toate colțurile țării vin să se închine cu speranță, liniște și recunoștință, chiar dacă mulți poartă cu ei...

Articolul următor
Unul dintre cei mai rafinați și sensibili artiști evocat la Botoșani: „Zilele Constantin Dracsin”

Unul dintre cei mai rafinați și sensibili artiști va fi evocat la Botoșani: „Zilele Constantin Dracsin”

ARTICOLE RECOMANDATE

2 decembrie – Ziua Internaţională pentru abolirea sclaviei

2 decembrie – Ziua Internaţională pentru abolirea sclaviei

2 ani ago
Cuvântul zilnic:Tristețea

Cum răspundem la „mulţumesc”

3 luni ago
Evaluare Națională 2025. Proba la Matematică se desfășoară miercuri, 25 iunie

Evaluare Națională 2025. Proba la Matematică se desfășoară miercuri, 25 iunie

1 an ago
O nouă platformă informatică pentru sistemul de sănătate

O nouă platformă informatică pentru sistemul de sănătate

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței