Din cauza secularizării, adică a tendinţei de a socoti dreptul la păcat o obligaţie contemporană, s-a ajuns în situaţia ca ruşinea să fie considerată o nepermisă slăbiciune, locul acesteia fiind luat de tupeu, scrie wordpress.com.
Putem spune chiar că omenirea se confruntă la nivel global cu fenomenul „vinovaţilor fără vină” sau al „neruşinării”, adică cu o reprimare în masă a oricăror sentimente de vinovăţie de frica speculaţiilor cinice ale oamenilor fără conştiinţă. Dar, renunțând la ruşine, omenirea a renunţat la o formulă de echilibru a umanităţii! Astfel, asistăm neputincioşi cum neruşinare depăşeşte pe zi ce trece orice măsură. Neruşinarea contemporană este o formă de viclenie cu care omul modern îşi maschează propriile eşecuri şi slăbiciuni. Însă, nimic nu este mai cutremurător decât strigătul omului tupeist şi viclean care, ajuns la disperare, vrea să se salveze de el însuşi. Astfel, avem de-a face cu un nou păcat determinat de viclenia omului tupeist, mult mai teribil decât oricare altul cunoscut până acum, şi anume acela al omului care a devenit propriul lui duşman. După ce în mod eronat a considerat viclenia un semn al inteligenţei, tupeistul s-a trezit în situaţia clasică a vicleanului ajuns victima propriei sale viclenii. Fiind în această situaţie, nu-i mai rămâne decât să încerce tehnici de retragere strategică, precum autovictimizarea şi autocompătimirea.
Alte articole
Editorial de Pr. Dr. Bogdan-Aurel Teleanu
Sursa: wordpress.com.
