Cu trecerea vremii şi timpului, se pare că, tot mai puţin auzim cuvinte de mulţumire pe care să şi le adreseze oamenii unii altora. Sau poate şi sunt, dar uneori doar de politeţe sau complezenţă şi care, de cele mai multe ori din păcate, nu vin dintr-o inimă sinceră şi plină de recunoştinţă. Lucrul acesta îi face să se simtă nesocotiţi ori trataţi în mod superficial pe cei care merită cu adevărat recunoştinţă, însă va avea consecinţe şi în vieţile celor ce nu ştiu să fie recunoscători şi să aducă mulţumire pentru valorile primite sau investite în viaţa lor. Cât de des vezi, de exemplu, un elev care ar merge la profesorii lui să le muţumească pentru ce a învăţat? Până şi în familii, puţini sunt barbaţii care arată recunoştinţa pentru ce face soţia şi invers. Cuvintele de mulțumire izvorâte dintr-o inimă caldă, sinceră şi recunoscătoare dau viaţă şi aduc slavă lui Dumnezeu. O vorbă veche din popor spune că “Recunoştinţa este o floare rară!” Dar n-ar trebui să fie aşa. Recunoştinţa şi mulţumirea pentru binefacerile primite ar trebui să împodobească sufletul adevăratului creştin. Cel ce în sufletul său este pătruns adânc de credinţă şi dragoste faţă de Dumnezeu, de iubire faţă de aproapele nu poate rămâne străin la binefacerile primite şi să nu-şi arate recunoştinţele faţă de binefăcători. Din învăţătura sfintei şi dreptmăritoarei noastre Biserici, ştim că toate câte le avem sunt de la Dumnezeu, care în atotbunătatea Sa, şi-a revărsat darurile Sale cele bogate peste noi. De aceea, pentru orice creştin, este o datorie sfântă recunoştinţa faţă de Tatăl ceresc, ca astfel să sporim şi mai mult legătura dintre noi şi El şi să ne facem vrednici de daruri tot mai multe şi mai bogate. Trebuie să remarcăm, să subliniem şi să reţinem cu toţii că este păcat mare şi grav nerecunoştinţa faţă de părinţi, atunci când nu le arătăm respectul şi purtarea de grijă cuvenite pentru tot ceea ce au făcut pentru noi, când nu-i vizităm, nu-i ajutăm sau, şi mai rău, când nu le vorbim frumos sau le-am uitat mormântul şi rugăciunea de pomenire pentru sufletul lor. Recunoştinţa şi mulţumirea sunt sentimente nobile ce se trezesc în sufletele curate la primirea unor binefaceri, a unui dar sau în faţa unei atitudini binevoitoare. Cel stăpânit de aceste sentimente dă dovadă de curăţie şi nobleţe sufletească, de preţuire a binefacerilor, de vrednicie în a primi aceste binefaceri. El se învredniceşte, prin recunoştinţă, de dragoste şi stimă, de încredere şi sporire în daruri. Cu toţii suntem convinşi de atotbunătatea divină, arătată nouă prin diferite şi bogate daruri, dar mai puţini sunt aceia care să-şi îndrepte ruga lor de mulţumire către Dumnezeu. Aceeaşi comportare poate exista şi faţă de binefăcătorii noştri pământeni. Şi aceasta cu atât mai mult, căci dacă uităm de recunoştinţa datorată Tatălui ceresc, cu atât mai uşor şi mai repede vom dovedi nerecunoştinţă faţă de binefăcătorii noştri pământeni.
A murit îndrăgitul jurnalist Ghenadie Prisăcaru
Ghenadie Prisăcaru, un îndrăgit jurnalist botoșănean, s-a stins din viață în cursul zilei de astăzi, după o îndelungată suferință. „A...
