Dorul este un sentiment greu de definit. El nu reprezintă numai gândirea cu plăcere la ființa iubita, dar depărtata; nu e numai simțirea unei necesitați de a fi cu ca; nu e nici numai transfigurarea chipului, ci si trebuința de ea. În dor e prezenta intr-un fel propriu si intr-un grad foarte intens, o duioșie, un sentiment indescriptibil, in care inima se topește de dragul ființei iubite. Dorul e apropiat de tandrețe, dar are un caracter mai spiritual decât aceasta. In dor, omul este cu gândul la cel pe care-l iubește. Este cu înțelegerea adânca in acela, dar, in același timp, in dor se cunoaște omul pe sine însuși, cum nu se cunoaște in afara dorului. Dorul este înfățișat adeseori ca aflându-se lângă persoana iubita; prin dor, cel iubit exercita o atracție de la distanta asupra celui ce-l dorește. Dorul vine de la persoana dorita la cel ce o dorește si îl duce pe acesta cu un gând persistent si afectiv la aceea. Cel ce dorește, nu se mulțumește cu preocuparea de interesele sale, nu da atenție la nimic in jurul sau. Dorul descoperă taina negrăita a persoanei dorite. Dorul e o tensiune a ființei tale, spre cel dorit. E sensibilitatea potențata față de forța atractiva a altei persoane, față de căldura ei, care te scoate din atmosfera de gheata a singurătății. În dor, te descoperi fără sa te realizezi. In el aștepți prezenta persoanei dorite ca sa te realizezi. Dorul te cheamă lângă ea. Prin dor trăiești necesitatea ca o comuniunea de mai înainte, sa se actualizeze, in mod deplin, prin prezența persoanei dorite lângă tine. Simți necesitatea sa ai căldura ei lângă tine, nu numai de la distanta, ca o dovada sau ca un semn văzut al iubirii ei. In dor te duci cu gândul si cu simțirea lângă persoana iubita. Dar, in același timp, in dor manifești trebuința ca sa te duci personal la ea si ea sa vina la tine personal. In dor, o persoana trăiește valoarea eterna a persoanei iubite. Ea este departe, dar n-a încetat sa existe cu totul.
„Ziua Dorului” reprezintă un îndemn de a ne muta atenția pe lucrurile frumoase!
