Îndrăgitul actor român s-a născut la 7 aprilie 1931 în oraşul Băileşti, judeţul Dolj. A debutat în 1956 pe scena Teatrului Naţional din Craiova. În lumea cinematografiei a intrat în anul 1961, cu un rol în filmul „Setea”. A jucat constant la Teatrul de Comedie şi Teatrul Naţional din Bucureşti. În paralel, a interpretat roluri principale în filme ca „Mihai Viteazul”, „Dacii”, „Nemuritorii”, „Nea Mărin Miliardar”, scrie ziarullumina.ro.
În perioada 1973-1974 a îndeplinit funcţia de director al Teatrului Naţional din Craiova. Spre sfârşitul anilor 70, a inventat celebrul personaj „Nea Mărin”, un oltean hâtru din Băileştiul natal. Ultimul rol din carieră l-a interpretat pe scena pe care a debutat, la Craiova, în 1983. Pe lângă calităţile actoriceşti, a fost înzestrat de Dumnezeu cu modestie, sensibilitate şi bunătate sufletească.
A plecat în lumea drepţilor la 12 decembrie 1983, în acelaşi an cu marele poet Nichita Stănescu.
Sursa video: TVR