Pe la mijlocul lui Prier, 1847, vedea lumina zilei Calistrat Dimitriu, fiul protoiereului Gheorghe și al preotesei Mărioara din orașul Tecuci. L-au crescut, ca și pe ceilalți șapte copii, în dragoste și evlavie față de Dumnezeu și Sfânta noastră Ortodoxie, îngrijindu-se permanent de instrucția lor. În anul 1855, părintele protopop l-a rânduit pe Calistrat la cea mai bună școală din oraș. Astfel, viitorul scriitor devine elevul școlii publice din Tecuci, unde învățătorul, având mai mulți învățăcei cu același nume de familie, probabil ca să-i poată distinge, a schimbat numele feciorului de preot în Hogaș, o poreclă de-a bunicului său, scrie doxologia.ro.
După terminarea ciclului primar, a ajuns bursier la Academia Mihăileană din Iași, alături de colegi cu nume sonore: A.D. Xenopol, Vasile Conta, Alexandru Lambrior. La absolvirea renumitei instituţii de învăţământ, spre surprinderea și mâhnirea tatălui, doritor să-l vadă preot, s-a înscris la Facultatea de Filozofie și Litere din cadrul recent înființatei Universități ieșene. Împlinindu-şi studiile universitare, tânărul Hogaș și-a început activitatea didactică la Piatra Neamț, transformând catedra într-un veritabil „altar”, slujind „Liturghia” cuvântului rostit cu aceeaşi dragoste cu care bătrânul său tată o săvârșea pe cea Euharistică la altarul Bisericii.
Tot în orașul de la poalele Petricicăi se căsătorește cu Elena Gheorghiu, fiica preotului Costache Gheorghiu din Piatra Neamț, aducând pe lume opt copii. După câteva peripluri prin țară, ajunge profesor la Seminarul Teologic din Roman. Marele Mitropolit Visarion Puiu, pe atunci elev seminarist, îi face un portret memorabil în cartea autobiografică Însemnări din viața mea. Și apoi, la drept vorbind, cine ar putea uita un așa dascăl, ce transforma ora de română într-o veritabilă sărbătoare? De la Roman s-a mutat la Iași, unde fuse numit director și profesor la Liceul internat.
Recunoscându-i lucrarea extraordinară pe tărâmul educației, în anul 1891, regele Carol I i-a conferit profesorului Hogaș Medalia Răsplata muncii pentru învățământ, clasa I.
Debutul literar al lui Calistrat Hogaș a avut loc în anul 1874, cu poezia Legenda lăcrămioarei, în ziarul local Corespondenția provincială. La 3 iulie 1882, cunoscutul condeier nemțean a debutat și ca prozator în revista locală Asachi, cu fragmente din volumul ciclul Amintiri dintr-o călătorie. Activitatea cărturărească a continuat, așa încât în 1907, cunoscându-l pe Garabet Ibrăileanu, Hogaș s-a lăsat înduplecat, debutând la revista Viața Românească, unde continuă să-și publice însemnările. În 1912 i-a apărut cea mai cunoscută creație, Pe drumuri de munte, republicată în 1921, de astă dată în două volume, ultimul prefațat de Mihail Sadoveanu.
Profesorul Hogaș își încetează oficial activitatea didactică în 1912 dar, iubit și apreciat de elevi, este rugat să continue să predea. Deși se îndrepta către al șaptelea deceniu de existență, dascălul Hogaș fascina prin prospețimea orelor și prin nețărmurita dragoste față de elevii săi.
După 1915 s-a mutat definitiv la Piatra Neamț, intenționând să-și reia călătoriile și să scrie. Planurile i s-au zădărnicit însă, căci România intrase în război şi, în același timp, o boală necruțătoare – emfizemul pulmonar – l-au obligat să stea pe lângă casă.
Era în vara lui 1917. În urma unei anevoioase călătorii la Iași pentru un control medical, scriitorul a hotărât să poposească vreo câteva zile în Roman, la una din fiicele sale, probabil găsind aici mai multă tihnă decât acasă, la Piatra Neamț. Ca și la Iași, alături i-a stat mezina, Sidonia. Mărturiile acesteia ne conturează limpede asfințitul septuagenarului literator: „În a treia săptămână de când ne aflam la Roman, într-o zi de vineri (25 august 1917), îl găsesc pe tata stând în ogradă, departe de ceilalți, cu privirea pierdută în asfințitul roșu al soarelui. «Mi-i urât. Să-mi dai volumul meu, că vreau să mai corectez ceva».
Îi dădui În Munții Neamțului şi în adevăr că începu a-l corecta. Sâmbătă, 26 august şi duminică, 27 august, fu atât de liniștit, că nimeni în lume nu m-ar fi putut convinge de sfârșitul de după câteva ore. /…/ În lipsa mea, spuse surorii mele: «Cleopatră, a fost dat să mor în casa ta; la Piatra (unde locuiau Elena, soția şi o altă fiică, Cecilia), să nu daţi de ştire de asta; să mă îngropați cât se poate de simplu şi numai cu un singur preot». Liniștea cea mare venea pe nesimțite, dar sigur. Într-un târziu șopti: «Doamne, cu ce am greșit de mă chinui aşa?». Spre ziuă îmi spuse într-un pripit şi prea ușor suflu: «Sidonie, să mă duci la Piatră!». Fură ultimele cuvinte ce mai pronunță. Respirația îi era liniștită şi ușoară, din ce în ce mai ușoară şi mai liniștită. Iată dimineața de 28 august /…/ E ora opt fără un sfert. Îşi înălță capul. Privi pe rând, pătrunzător şi sigur, încă o dată spre zările de azur, apoi fruntea … pentru prima şi ultima oară se plecă; o sprijini cu mâna mea dreaptă, o clipă în urmă simții că se lasă cu încredere; un ușor suflu; mâna mea stângă în dreptul inimii simți ca o prea ușoară zbatere de puișor în găoace, apoi … nimic” (spicuiri din volumul Tataia. Amintiri din viaţa lui Calistrat Hogaș, de Sidonia C. Hogaș).
Înmormântarea a avut loc pe 30 august, la cimitirul din Roman, pogribania oficiind-o un singur preot, așa după cum și-a dorit. Cleopatrei și Sidoniei le rămăsese de împlinit ultima dorință a părintelui lor, de a-l duce acasă, la Piatra Neamț. În urma a numeroase formalități, la început de octombrie, coșciugul a fost deshumat, iar trupul așezat într-un sicriu de zinc și transportat la Piatra Neamț, nu în condiții tocmai bune, căci România era în război. Duminică, 8 octombrie, a fost reînhumat în cimitirul Borzoghean, la poalele Petricicăi. Peste mormântul său s-a așternut liniștea, dar sperăm că nu şi uitarea.
Sursa video: Vântură Munții
