În părţile Sirofeniciei, lângă cetatea Beirut, nu departe de oraşul Lida unde se aflau moaştele Mucenicului, era un iezer foarte mare în care se încuibase un balaur înfricoşat. Această uriaşă târâtoare îngrozise lumea din împrejurimi, căci multe animale şi oameni omora. Toate încercările oamenilor, de a-l prinde şi a-l ucide, au rămas zadarnice. Era o jale şi deznădejde peste tot. Toţi locuitorii oraşului fiind păgâni cu credinţă, au hotărât împreună cu stăpânitorul lor, ca pe fiecare zi să dea balaurului câte un copil şi chiar stăpânitorul să facă aceasta când îi va veni rândul, scrie doxologia.ro.
Această hotărâre barbară au împlinit-o ca şi odinioară fenicienii care jertfeau copiii lor zeului Moloch. Dând fiecare copilul său spre mâncarea fiarei celei cumplite, a venit rândul şi stăpânitorului care avea o singură fată. Cu multă jale au gătit-o părinţii pe fată şi cu alai mare au dus-o la marginea lacului, spre a fi mâncată de spurcata târâtoare. Pe când nevinovata copilă aştepta cu groază sfârşitul său, a venit deodată Sfântul Gheorghe călare pe un cal alb, având o suliţă în mână. Fecioara spăimântându-se a sfătuit pe tânăr să plece îndată, ca să nu fie şi el omorât împreună cu dânsa.
Mucenicul, după ce a întrebat-o pentru ce stă acolo, a zis către fată: „Nu te teme, fecioară, căci eu în numele Domnului Dumnezeului meu celui adevărat te voi izbăvi de balaur”. Şi după ce a grăit Sfântul aceasta, iar fecioara l-a îndemnat din nou să fugă, a ieşit fiara din acel iezer şi venea către fată. Sfântul Gheorghe a făcut semnul Crucii, a repezit suliţa în gâtlejul balaurului şi l-a călcat cu picioarele calului. Apoi a poruncit fetei să-l ducă legat ca pe un câine, în oraş, iar el a mers după dânsa.
Mergând fecioara cu îngrozitoarea fiară, s-a înspăimântat poporul care privea de departe; dar Sfântul Gheorghe i-a liniştit pe toţi, zicând: „Nu vă temeţi, ci credeţi în Domnul lisus Hristos, căci El m-a trimis să ucid acest balaur”. Ajungând în mijlocul cetăţii Beirut, Sfântul Gheorghe a tăiat fiara în bucăţi şi a aruncat-o într-un foc mare.
Văzând această minune, stăpânitorul şi toţi locuitorii Beirutului, ca la două zeci şi cinci de mii de suflete, au crezut în Hristos şi s-au botezat, apoi au ridicat o biserică măreaţă în cinstea Sfântului Gheorghe şi în amintirea marii minuni săvârşite de el, mulţumind lui Dumnezeu că prin plăcutul Său i-a izbăvit de balaurul trupesc, dar şi de balaurul cel sufletesc al întunericului minţii şi al rătăcirii idoleşti.
