Deşi această expresie variază ca formă în cadrul vocabularului limbii române, Biserica recomandă utilizarea formei „Paşti”, așa cum se regăsește ea atât în Sfânta Scriptură, în Cartea de învăţătură a diaconului Coresi din 1581 („Acestea sunt Paştile de bucurie şi de veselie”), în Noul Testament din anul 1648 („sărbătoarea azimelor care să cheamă Paştile”), cât şi în Dicţionarul religios, publicat în anul 1994 de către preotul Ion M. Stoian, relatează doxologia.ro.
Câteva exemple din Sfânta Scriptură:
– la Matei 26, 17-19 este menționată „cea dintâi zi a Azimilor”, când „ucenicii lui Iisus L-au întrebat: Unde voiești să-Ți pregătim să mănânci Paștile?”; tot așa și răspunsul lui Iisus: „Mergeți în cetate, la cutare și spuneți-i: Învățătorul zice: Timpul meu este aproape; la tine vreau să fac Paștile cu ucenicii Mei”;
– la Matei 27, 15 ni se spune: „Iar la sărbătoarea Paștilor, dregătorul avea obiceiul să elibereze mulțimii un vinovat pe care voiau ei” (cf. Marcu 15, 6; Luca 23, 17; Ioan 18, 39);
– la Marcu 14, 1 citim: „Si după două zile erau Paștile și Azimile”.
Așadar, în loc să le urăm apropiaților noștri clasicul „Paşte fericit!”, (care este și un pleonasm, pentru că nu poate fi „Învierea Domnului” tristă) le vom dori, mai degrabă, să poarte în suflet, în gând și în faptă, bucuria Învierii și să mărturisească Lumina lui Hristos, Cel care a Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând.
Chiar dacă unii s-au obișnuit, să căutăm să evităm expresia „Paște fericit”, pentru că acest cuvânt „paște” nu există în dicționarul religios.
Cel mai bine ar fi dacă am folosi „Sărbătoarea Sfintelor Paști” și alte exprimări și urări asemenea, dar fără paște, care știm că este modalitatea prin care se hrănesc unele animale ierbivore.
