Părintele Sofian a rămas în conștiința celor care l-au cunoscut ca un duhovnic blând. El a format zeci de tineri care mai târziu au ajuns oameni de bază ai Bisericii și ai societății.
Părintele a devenit frate în Mănăstirea Rughi, județul Soroca, în anul 1926. A urmat studii la Școala de cântăreți din Mănăstirea Dobrușa, la Seminarul monahal din Mănăstirea Cernica (1932-1940), la Academia de Belle Arte din București (1940-1945) și la Facultatea de Teologie din București (1942-1946).
Călugărit la Mănăstirea Dobrușa, sub numele Sofian (1937), hirotonit ierodiacon în 1939 și preot-ieromonah în 1945 pentru Mănăstirea Antim din București, pe care a condus-o ca stareț între anii 1950-1955, apoi din nou în ultimii ani de viață.
În 1958 este arestat în lotul Rugul aprins și condamnat la 15 ani de închisoare (eliberat în 1964).
A pictat numeroase biserici în țară și peste hotare: bisericile Schitului Darvari, Mănăstirii Radu Vodă, ambele din București, la Mănăstirea Agapia, Mănăstirea Deir-el Harf în Liban, Catedrala din Horms în Siria, biserica din Hama, în Siria, și altele.
Lucrări: Chipul Mântuitorului în iconografie (2001, București); postum, volumul Buchet de cuvântări (2006, București, cuprinzând predici și meditații teologice).
