În cursul anului 1884, la o întrunire a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canada, s-a hotărât începerea luptei pentru ziua de lucru de 8 ore. George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor este cel care a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886”, relatează gaztadesud.
Ziua de 1 Mai 1886 s-a fixat ca zi de grevă generală pentru satisfacerea acestei revendicări, potrivit gandul.info. La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde s-au adunat 90.000 de persoane, din care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Ziua de 1 mai a devenit cunoscută mai ales pentru incidentele violente care au avut loc două zile mai târziu, pe 3 mai 1886, în Piaţa Heymarket din Chicago.
În timpul demonstraţiilor, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaţilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului McCormick. Polițiștii din Chicago au deschis focul fără avertisment, omorând patru muncitori care demonstrau pașnic. În seara aceleiași zile, din mulţime, o bombă a fost aruncată spre coloana de poliţişti. Au fost răniţi atunci 66 de poliţişti, dintre care şapte au decedat ulterior. Poliţia a ripostat cu focuri de armă, ucigând un număr și mai mare de muncitori (care a rămas până astazi necunoscut) și rănind aproximativ două sute de protestatari.
În urma acestor evenimente, opt lideri anarhişti, care aparţineau unei mişcări muncitoreşti promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecaţi, iar în urma procesului şapte dintre ei au fost condamnaţi la moarte prin spânzurare. Din cauza manifestatiilor de protest care au avut loc atât în SUA cât și în Anglia, Franța, Olanda, Spania, Italia și Rusia, au fost executați numai patru dintre ei.
Ulterior, în 1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii. Există şi excepţii, de exemplu Australia, Elveţia şi chiar Statele Unite, unde 1 Mai nu este o sărbătoare oficială.
În România, ziua de 1 Mai a fost sărbătorită pentru prima dată de către mişcarea socialistă în 1890. De atunci și până la instaurarea regimului comunist, atât sub Carol I sau regele Ferdinand, Ziua Muncii a fost marcată prin sărbători câmpenești și ieșiri la iarbă verde. Ulterior, în perioada regimului comunist, 1 Mai s-a transformat într-o ocazie de preamărire a partidului.
Muncitorii și elevii erau încolonați și obligați să aducă elogii regimului comunist, la defilări grandioase, cu pancarte ce afișau chipurile conducătorilor. Soții Ceaușescu erau primiți cu aplauze și onoruri în semn de iubire și prețuire. După anul 1990 importanţa propagandistică a acestei date a dispărut, iar românii se bucură de acest eveniment sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare sau la munte.
În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulţi ani, ziua de 1 Mai nu a mai fost sărbătorită prin festivităţi decât la iniţiativa unor reprezentanţi ai unor partide precum PSM şi PRM. În 2003, pentru prima oară în istoria postdecembristă, o confederaţie sindicală (Blocul Naţional Sindical) a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere şi muzică, pentru a serba 1 Mai.
Sursa: gaztadesud
